Lyon – Marseille – Ponturi Ligue 1 – 31.08.2025
E derby în etapa a III-a din Ligue 1, între Lyon și Marseille. Meciul Lyon – Marseille este programat să înceapă duminică seară, 31 august, de la ora 21.45, fiind cel care va trage copertina peste runda care va începe cu RC Lens – Brest. Aceeași etapă mai programează și Toulouse – PSG.
Statistici Lyon vs Olympique Marseille – Pronosticuri Ligue 1
- Cinci din ultimele șase meciuri în care a fost implicată Lyon s-au încheiat cu un total de cel puțin trei goluri. (P2,5)
- Lyon se numără printre cele patru echipe care au reușit să se impună în primele două etape. În plus, nu a primit gol.
- Patru din ultimele cinci meciuri în care a fost implicată Marseille s-au încheiat cu cel puțin un gol marcat de ambele echipe. (GG)
- Patru din ultimele cinci meciuri directe Lyon – Marseille s-au încheiat cu un total de cel puțin trei goluri. (P2,5)
- Niciunul dintre ultimele opt meciuri Lyon – Marseille nu s-au încheiat la egalitate.
Lyon, victorii în primele două etape
În ciuda problemelor financiare din pauza competițională, în care a fost amenințată chiar și cu retrogradarea, Lyon are parte de un început bun de sezon. Sunt victorii în primele două etape, fiind alături de PSG, Toulouse și Strasbourg singurele echipe cu maximum de puncte. OL nu a primit gol în primele 180 de minute.
OL a debutat în complicata deplasare de pe „Stade Bollaert-Delelis”, cu Lens, unde s-a impus la limită. Golul care a adus cele trei puncte l-a reușit Mikautadze în minutele de prelungire ale primei reprize.
Apoi, cu nou-promovata Metz, pe teren propriu, Lyon s-a impus fără probleme, cum era de așteptat. Fofana și Tolisso au marcat în decurs de cinci minute, în prima repriză. Karabec, revenit după un împrumut de la Sparta Praga, a stabilit scorul final în ultimele 10 minute.
Noul sezon a fost început de OL cu un lot a cărui valoare totală este estimată la peste 180 de milioane de euro. Antrenor a rămas portughezul Paulo Fonseca, însă a pierdut mai mulți jucători importanți. Rayan Cherki a fost vândut pentru 36 de milioane de euro la Manchester City, iar pentru portarul Lucas Perri s-au încasat 16 milioane de euro din partea lui Leeds United. Au fost bani care au venit să echilibreze bugetul celor de la OL. Said Benrahma a plecat pentru 12 milioane de euro la Neom, acolo unde a ajuns și Lacazette, gratis.
Lyon – Marseille – Posibila formulă de start a gazdelor
- OL ar putea trimite în teren o formulă de joc dispusă în sistem de joc 4-2-3-1, cu Descamps – Maitland-Niles, Mata, Niakhate, Abner – Tessmann, Morton – Sulc, Tolisso, Fofana – Mikautadze.
Marseille, tensiuni în vestiar
Olympique Marseille are așteptări mari de la noul sezon, care a început cu un scandal imens, în urma căruia doi jucători au fost excluși definitiv din planurile lui De Zerbi. Unul dintre ei este om de bază, vorbim despre Rabiot, care s-a luat la bătaie cu Rowe, după înfrângerea de la Rennes din prima etapă. Deși la conferința de presă de după meci a negat incidentele, antrenorul italian a decis să nu se mai bazeze pe cei doi.
A urmat etapa a doua, cu o victorie care a mai detensionat situația, cu Paris FC, pe „Velodrome”. OM a avut emoții, chiar dacă a învins cu scorul de 5-2. Era 2-0, goluri Greenwood și Aubameyang, din pasa primului marcator, însă gazdele au fost egalate în momente de instabilitate defensivă. La vârsta de 36 de ani, revenit la Marseille, gabonezul Aubameyang a mai marcat o dată și și-a adus echipa în avantaj. Hojbjerg și Vaz au fost cei care au stabilit scorul final.
O situație care face și mai important derby-ul de la Lyon. Mai ales că pentru OM va urma, în etapa a V-a, „Le Classique”, cu PSG, pe teren propriu.
Cel mai scump transfer al verii, brazilianul Igor Paixao, adus pentru 30 de milioane de euro de la Feyenoord, încă nu a debutat. Este accidentat.
Lyon – Marseille – Prim „11” probabil al oaspeților
Marseille ar putea trimite în teren o formulă de joc dispusă în sistem 4-2-3-1, cu Rulli – Murillo, Egan-Riley, Balerdi, Garcia – Gomes, Hojbjerg – Greenwood, Gouiri, Weah – Aubameyang.
Lyon – Marseille – Meciuri directe (H2H)
Au fost meciuri spectaculoase între Lyon și Marseille în stagiunea precedentă. În turu disputat în deplasare, OM s-a impus cu scorul de 3-2 deși a jucat în inferioritate numerică din minutul 5, când Balerdi vedea al doilea cartonaș galben. Lacazette a ratat o lovitură de pedeapsă în prima repriză care s-a terminat 0-0. Lyon deschidea scorul prin Caleta-Car, fost jucător la Marseille, care egala prin Lirola, apoi intra în avantaj grație reușitei lui Garcia. Era minutul 90+3 când Cherki făcea 2-2, iar în minutul 90+5, Rowe dădea lovitura de grație.
În returul de pe „Velodrome”, OM s-a impus tot cu 3-2. A fost condusă cu 0-1, s-a aflat în avantaj, a fost egalată, dar a câștigat printr-o reușită a lui Luis Henrique, transferat între timp la Inter Milano pentru care a debutat luni seară, în victoria cu scorul de 5-0 a echipei lui Cristian Chivu în fața celor de la FC Torino.
Ponturi Lyon – Marseille – Pronosticuri Ligue 1
Pronosticuri Lyon – Marseille, mizează pe faptul că ambele echipe vor marca cel puțin un gol, la o cotă de 1,55 pe care o oferă Unibet Pariuri Online.
- Pronostic Lyon – Marseille: GG, cotă de 1,55 pe care o oferă Unibet Pariuri Online.
Concluzii
Presiunea este pe Marseille înaintea derby-ului cu Lyon. O victorie ar mai liniști spiritele și ar lăsa loc unei atmosfere mai bune în vestiarul echipei lui De Zerbi.
Descoperă și mai multe ponturi bune pentru tine pe site sau pe Facebook BETuri. Fii informat și inspirat!