Petrolul – Unirea Slobozia – Ponturi Superliga – 22.12.2024
Petrolul – Unirea Slobozia este meciul care deschide ziua de duminică în Superliga. Iar ora de start a partidei de pe Stadionul Ilie Oană, 12:30, pare mai potrivită pentru un duel din liga secundă. Ambele echipe au mare nevoie de puncte. Ploieștenii luptă, cu șanse reale, pentru un loc de play-off, în timp ce ialomițenii încearcă să iasă din zona periculoasă a clasamentului. Petrolul joacă la patru zile după remiza albă din Cupă, cu Dinamo, dar Mehmet Topal a trimis foarte puțini jucători de bază în teren, în condițiile în care șansele pentru sferturi erau iluzorii.
Ploieștenii nu mai câștigă de o lună și jumătate, în timp ce echipa lui Mihalcea vine după două meciuri fără înfrângere. Statistica nu e de partea Unirii, care este fără victorie în șase partide contra “lupilor galbeni”. În turul actualului sezon regular, Petrolul s-a impus cu 2-1. A fost un meci în care Gele a deschis scorul pentru ialomițeni, dar tot el a văzut cartonașul roșu imediat după pauză și ploieștenii au întors rezultatul.
Partida Petrolul – Unirea Slobozia va fi televizată de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Vezi și ponturile pentru alte meciuri din ultima etapă din 2024: Poli Iași – FCSB, CFR Cluj – Oțelul, Gloria Buzău – Universitatea Craiova, Sepsi – U Cluj, Hermannstadt – Farul și UTA – Botoșani.
Pronostic Petrolul – Unirea Slobozia – Ponturi Fotbal Superliga
Pronostic BETuri.ro: PsF X, cotă 1.62 la Superbet.
- Mai mult de jumătate din meciurile jucate acasă de ploieșteni în acest campionat (șase din zece) s-au terminat la egalitate. În ultimele cinci partide oficiale ale “lupilor galbeni”, semnul X s-a regăsit la pauză sau la final. Același lucru s-a întâmplat și în precedentele trei dispute directe, dar și în ultimele două meciuri ale ialomițenilor. Pentru o situație similară și duminică, în Petrolul – Unirea Slobozia, cota este de 1.62.
Formă Petrolul – Pariuri Superliga
Pauza de iarnă vine bine pentru ploieșteni. Înainte de Petrolul – Hermannstadt, echipa lui Mehmet Topal are șase partide oficiale la rând fără victorie. Precedentul succes datează din prima jumătate a lunii noiembrie, 1-0 în deplasare cu Gloria Buzău. Acasă, “lupii galbeni” nu au mai câștigat de aproape două luni, 3-1 cu Poli Iași. Antrenorul ploieștenilor a odihnit titularii în jocul de Cupă cu Dinamo. Dintre jucătorii folosiți în mod constant în Superliga, doar Hanca și Rădulescu s-au aflat în echipa de start.
Petrolul, alături de Rapid, sunt echipele cu cele mai multe remize în acest campionat, câte 10 în 20 de meciuri disputate. Pe teren propriu, ploieștenii au șase rezultate de egalitate. La care se adaugă trei victorii și o înfrângere. Singura echipă care a câștigat pe Stadionul Ilie Oană în acest sezon al Superligii este Dinamo, 1-0 acum o lună. “Lupii galbeni” au cea mai bună defensivă în meciurile de acasă, cu doar cinci goluri încasate. Însă, ploieștenii au și al treilea cel mai slab atac pe teren propriu, după Oțelul și Gloria Buzău.
În acest campionat, Petrolul este echipa care a fost sancționată cu cele mai puține lovituri de la 11 metri, una singură. Tudorie este golgheterul ploieștenilor în Superligă, cu opt reușite. Atacantul de 28 de ani a marcat șase din ultimele nouă goluri ale echipei în campionat. Înainte de Petrolul – Unirea Slobozia, “lupii galbeni” ocupă poziția a opta, la un singur punct în spatele ultimei echipe care se află pe loc de play-off, Sepsi. Ploieștenii și-au stabilit deja un amical în scurta pauză competițională. Vor juca în compania polonezilor de la Zaglebie Lubin.
Formă Unirea Slobozia – Ponturi Superliga
La ultima deplasare înainte de Petrolul – Unirea Slobozia, ialomițenii au făcut spectacol la Arad, 4-3 cu UTA, într-un meci în care în repriza secundă s-au marcat cinci goluri. Va fi mult mai greu de această dată pentru echipa lui Mihalcea, în condițiile în care ploieștenii au cea mai bună defensivă în partidele de pe teren propriu. Runda trecută, Unirea a remizat la Clinceni, 1-1 în fața clujenilor de la CFR, cu ambele goluri marcate din lovituri de la 11 metri. A fost doar al doilea rezultat de egalitate înregistrat de ialomițeni în ultimele 18 meciuri oficiale.
Din cele 20 de goluri marcate de Unirea Slobozia în acest campionat, jumătate au venit după faze fixe. Ialomițenii au beneficiat de cinci lovituri de la 11 metri, trei transformate și două ratate. Echipa pregătită de Mihalcea a adunat mai multe puncte din deplasare în acest sezon al Superligii, 13 din 22. În partidele de pe teren străin, Unirea a înregistrat patru victorii, o remiză și cinci înfrângeri.
În comparație cu ialomițenii (10), doar buzoienii de la Gloria (12) au pierdut mai multe meciuri în acest sezon. Unirea Slobozia este echipa cu cea mai mare medie de vârstă din campionat, așa că nu ar trebui să surprindă faptul că golgheterul echipei lui Mihalcea este un jucător de 33 de ani, ci postul pe care evoluează, de fundaș. Ucraineanul Pospelov are șase goluri marcate și a fost integralist în cele 20 de etape. Înainte de Petrolul – Unirea Slobozia, ialomițenii ocupă locul 13, de baraj pentru menținerea în Superliga.
Meciuri directe (H2H) – Petrolul – Unirea Slobozia – Rezultate România
Petrolul – Unirea Slobozia este al optulea meci direct și doar al doilea în Superligă, după cel din turul actualului sezon regular, când ploieștenii s-au impus cu 2-1. Palmaresul este clar de partea “lupilor galbeni”, care sunt neînvinși în fața adversarilor de duminică (patru victorii și trei remize).
Un singur joc din cele șapte de până acum s-a disputat la Ploiești, Petrolul – Unirea Slobozia 3-1 (2022 în liga secundă). A fost și partida directă cu cele mai multe goluri marcate. Cea mai mare diferență de scor s-a consemnat în 2020, tot în liga a doua. Petrolul câștiga atunci în deplasare cu 3-0.
Echipe probabile Petrolul – Unirea Slobozia – Meciuri Superliga
- Petrolul: Zima – Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu – Keita, Mateiu – Rădulescu, Jyry, Grozav – Tudorie.
- Unirea Slobozia: Rusu – Ibrian, Dinu, Pospelov, Toma – Coadă, Perianu – Afalna, Camara, Vlăsceanu – Gele.
Etapa viitoare pentru Petrolul și Unirea Slobozia – Program Superliga
- Oțelul – Petrolul
- Unirea Slobozia – Sepsi
Concluzii
Ploieștenii nu au mai câștigat un meci oficial acasă de aproape două luni. În schimb, sunt campionii remizelor în partidele de pe teren propriu. Rezultatul de egalitate, la pauză sau la final s-a consemnat și în ultimele cinci jocuri oficiale ale lupilor galbeni. Mergem pe PsF X în confruntarea de duminică. Tu ce crezi că se va întâmpla în Petrolul – Unirea Slobozia?
Vezi și ponturile pentru meciurile Atalanta – Empoli, Genoa – Napoli, Manchester United – Bournemouth, Real Madrid – Sevilla, Lens – PSG, Wolfsburg – Dortmund, PSV – Feyenoord și Kayserispor – Galatasaray. Rămâi alături de echipa BETuri și pariază pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Te așteptăm și pe Facebook. Noi îți oferim informație, pentru ca tu să ai inspirație!