Anglia – Africa de Sud – Ponturi Cupa Mondială Rugby – 21.10.2023
Anglia – Africa de Sud este a doua semifinală programată la Cupa Mondială de Rugby 2023. Cele două echipe se vor duela sâmbătă, de la ora 22:00, într-o partidă care se va disputa pe Stade de France din Paris. Africanii pornesc cu prima șansă în această confruntare, fiind net superiori Angliei în acest moment.
Africa de Sud este campioana mondială en-titre, în timp ce Anglia traversează un moment complicat. Europenii construiesc o nouă generație de aur, dar care în acest moment nu sunt pregătiți pentru un asemenea moment.
Anglia – Africa de Sud – Statistici Cupa Mondială Rugby
- Anglia nu are cel mai spectaculos joc posibil, dar cu toate astea a marcat 180 de puncte în acest turneu.
- Henry Arundell face un turneu excelent și are deja 5 eseuri marcate.
- Cobus Reinach a marcat 4 eseuri pentru Africa de Sud.
- Ben Earl este jucătorul cu cele mai multe pătrunderi din lotul Angliei cu 48 de astfel de acțiuni.
Pronosticuri Anglia – Africa de Sud – Mondialul de Rugby
Aici găsești cel mai bun pronostic pentru supermeciul de rugby Anglia – Africa de Sud, de la CM 2023!
Ponturi Rugby Anglia – Africa de Sud – Africa de Sud câștigă la mai mult de 14 puncte diferență – Cotă 1.85 la Superbet Pariuri. Anglia a ajuns în această fază a competiției cu cinci victorii din cinci meciuri, dar această statistică ne poate induce în eroare. Englezii au avut adversari modești, singurele meciuri echilibrate fiind cu Argentina și Fiji. Africa de Sud are un lot net superior Angliei și în mod normal se va impune fără mari emoții în acest duel.
Formă Anglia – Cupa Mondială Rugby
Anglia – Africa de Sud este un meci bonus pentru întreaga suflare britanică. Echipa antrenată de Steve Borthwick a prezentat un rugby modest la acest turneu final și dacă nu avea parte de o grupă facilă și un adversar și mai facil în sferturi, putea deja să fie la Londra.
Anglia le-a învins în grupe pe Argentina, Japonia, Chile și Samoa. Ulterior, echipa s-a impus cu mari emoții în fața celor din Fiji. Partida cu fijienii a fost câștigată cu 30-24, un meci decis în mare parte de Owen Farrel. Liderul naționalei Angliei a marcat cinci lovituri de pedeapsă și a reușit un dropgol pe final.
Anglia a suferit câteva înfrângeri greu de digerat în 2023. Un moment cu adevărat umilitor s-a produs în Six Nations, competiție în care britanicii au pierdut cu 53-10 în fața Franței. Înaintea Cupei Mondiale, Anglia a fost învinsă de Fiji, dar și de Țara Galilor. Englezii, campioni mondiali în 2003 sunt în prezent în căutarea unei noi generații de top.
Africa de Sud – Cupa Mondială Rugby
Africa de Sud a fost considerată de la început una dintre cele patru mari favorite la Cupa Mondială, alături de Franța, Irlanda și Noua Zeelandă. Echipa condusă de Jacques Nienaber a pierdut în acest turneu un singur meci, împotriva Irlandei, în faza grupelor. Africanii s-au regrupat ulterior, au terminat grupa pe locul al doilea, după ce au trecut de Scoția, România și Tonga.
Springboks au făcut cel mai bun meci de la acest turneu în sferturile de finală. Împotriva Franței, africanii s-au impus cu 29-28, într-un meci fabulos disputat la Paris. Duelul dintre cele două echipe a fost extrem de apreciat de experții din lumea rugby-ului, dar și contestat de gazde. Francezii s-au plâns de maniera de arbitraj, căpitanul Dupont fiind extrem de nemulțumit de evoluția centralului Ben O’Keefe. Principalele semne de întrebare au fost la mingea blocată de Etzebeth în prima repriză, francezii reclamând un „înainte” intenționat. O altă fază controversată l-a avut în prim plan pe Cheslin Kolbe, cel care a blocat o transformare a lui Thomas Ramos.
Naționala sud-africană se bazează în mare parte pe un nucleu de jucători care s-au impus în 2019. De Allende, Etzebeth, Kolbe, Kolisi, du Toit, Mapimpi, Pollard sau Vermeulen au fost și în 2019 pe teren pentru Africa de Sud, iar acum încearcă dubla.
Echipele de start Anglia – Africa de Sud Mondialul de Rugby
Antrenorii celor două echipe au anunțat joi echipele de start pentru marea confruntare din acest weekend.
Anglia nu se va baza la meciul cu Africa de Sud pe Marcus Smith, lăsat în afara lotului.
15. Freddie Steward, 14. Jonny May, 13. Joe Marchant, 12. Manu Tuilagi, 11. Elliot Daly, 10. Owen Farrell, 9. Alex Mitchell; 1. Joe Marler, 2. Jamie George, 3. Dan Cole, 4. Maro Itoje, 5. George Martin, 6. Courtney Lawes, 7. Tom Curry, 8. Ben Earl.
Africa de Sud începe cu cel mai experimentat lot din istorie. Cei 23 de jucători selecționați pentru meciul cu Anglia au în total 895 de selecții. Nienaber trimite în teren același prim 15 ca în meciul cu Franța, fiind doar pentru a doua oară în ultimii cinci ani când Africa de Sud începe două meciuri la rând cu aceeași echipă.
1 Steven Kitshoff, 2 Bongi Mbonambi, 3 Frans Malherbe; 4 Eben Etzebeth, 5 Franco Mostert; 6 Siya Kolisi (căpitan), 7 Pieter-Steph du Toit, 8 Duane Vermeulen; 9 Cobus Reinach, 10 Manie Libbok; 11 Cheslin Kolbe, 12 Damian de Allende, 13 Jesse Kriel, 14 Kurt-Lee Arendse, 15 Damian Willemse.
Meciuri directe H2H Anglia – Africa de Sud
Anglia – Africa de Sud este reeditarea finalei Cupei Mondiale din urmă cu patru ani. Africanii s-au impus atunci cu 32-12, într-un meci dominat încă din primele minute. Englezii nu au reușit atucni niciun eseu, toate punctele fiind reușite de Farrell din lovituri de pedeapsă.
Africa de Sud a reușit două eseuri prin Kolbe și Mapimpi, ambele transformate de Pollard, cel care a mai adus alte 18 puncte în urma unor lovituri de pedeapsă.
Concluzii
Cupa Mondială de Rugby se apropie de final, fiind programate deja meciurile din semifinale. Pe lângă Anglia – Africa de Sud în această săptămână mai avem Argentina – Noua Zeelandă. Din păcate, cel puțin la prima vedere, cele două semifinale dezechilibrate și mult sub nivelul din sferturile de finală. Noi am ales câte un pont la fiecare joc, astfel încât tu să ieși câștigător. De la Transylvania Open avem Arango – Ruse, Lys – Makarova și Bogdan – Masarova. Nu uita și de superfightul Makhachev – Volkanovski din UFC. Sau de marele derby Milan – Juventus. Multă baftă la pariuri și joacă responsabil!