program roland garros 2026

Program Roland Garros 2026 – Când începe, datele și orele de start

Ultimul update pe: mai 20, 2026
Rate this post

Sezonul de zgură ajunge la punctul culminant odată cu Roland Garros 2026, turneul care transformă Parisul, timp de aproape trei săptămâni, în capitala mondială a tenisului. Al doilea Grand Slam al anului aduce din nou pe aceeași scenă cei mai buni jucători din ATP și WTA, confruntări spectaculoase pe zgură și șansa unor noi capitole memorabile în istoria competiției.

Dacă îți organizezi programul pentru a urmări meciurile importante, mai jos găsești toate informațiile esențiale despre calendarul Roland Garros 2026, datele oficiale și orele de start ale celor mai importante partide. Nu rata articolele: câștigători Roland Garros și premii Roland Garros 2026.

Când începe Roland Garros 2026?

Turneul de la Paris este programat între 18 mai și 7 iunie 2026, la complexul Roland Garros din capitala Franței.

Startul competiției este dat de perioada dedicată calificărilor, cunoscută drept Opening Week, în timp ce meciurile de pe tabloul principal încep oficial pe 24 mai.

Pe lângă competițiile de simplu masculin și feminin, turneul include și probele de dublu, dublu mixt, întrecerile de juniori, tenisul în scaun rulant și mai multe evenimente speciale organizate pe durata competiției.

Program Roland Garros 2026 – Prima săptămână

Primele zile sunt rezervate jucătorilor care luptă pentru un loc pe tabloul principal, dar și ultimelor sesiuni de pregătire pentru favoriți.

  • 18 mai, luni (de la 10:00, ora Parisului)
    Debutul calificărilor la simplu feminin și masculin, plus antrenamente oficiale
  • 19 mai, marți (de la 10:00)
    Continuarea calificărilor și sesiuni de pregătire
  • 20 mai, miercuri (de la 10:00)
    Ultimele zile de calificări și antrenamente
  • 21 mai, joi (de la 11:00)
    Calificări + antrenamente + tragerea la sorți a tabloului principal (14:00)
  • 22 mai, vineri (de la 11:00)
    Program dedicat ultimelor meciuri din calificări și pregătirii pentru tabloul principal
  • 23 mai, sâmbătă (de la 11:00)
    Zi specială Yannick Noah Day

Program Roland Garros 2026 – meciurile de pe tabloul principal

Primele tururi

  • 24 mai, duminică (de la 11:00)
    Startul tabloului principal la simplu masculin și feminin
  • 25 mai, luni (de la 11:00)
    Continuarea meciurilor din primul tur
  • 26 mai, marți (de la 11:00)
    Ultimele meciuri din primul tur + debutul probelor de dublu masculin și feminin

Turul secund

  • 27 mai, miercuri (de la 11:00)
    Turul 2 la simplu + start în competiția de dublu mixt
  • 28 mai, joi (de la 11:00)
    Turul 2 continuă, alături de meciuri în toate probele de dublu

Turul 3

  • 29 mai, vineri (de la 11:00)
    Meciuri din turul 3 și dueluri în probele de dublu
  • 30 mai, sâmbătă (de la 11:00)
    Continuarea turului 3

Optimi de finală – Program Roland Garros 2026

  • 31 mai, duminică (de la 11:00)
    Optimi de finală la simplu + dublu + start competiții juniori
  • 1 iunie, luni (de la 11:00)
    A doua zi de optimi + competițiile de dublu și juniori

Sferturi de finală

  • 2 iunie, marți (de la 11:00)
    Sferturi de finală la simplu + dublu + tenis în scaun rulant
  • 3 iunie, miercuri (de la 11:00)
    Ultimele sferturi + semifinalele la dublu mixt

Când se joacă semifinalele la Roland Garros 2026?

Ultimele patru zile ale turneului aduc meciurile decisive.

4 iunie, joi

Programul include:

  • semifinalele de simplu feminin (nu înainte de ora 15:00, ora locală)
  • finala de dublu mixt
  • semifinalele de dublu masculin

5 iunie, vineri

Ziua dedicată semifinalelor masculine:

  • prima semifinală (nu înainte de 14:30)
  • a doua semifinală (nu înainte de 19:00)
  • semifinalele probei de dublu feminin

Când sunt finalele? Program Roland Garros 2026

6 iunie, sâmbătă

Programul zilei:

  • finala feminină (nu înainte de 15:00)
  • finala de dublu masculin
  • finale la juniori
  • finale în tenisul adaptat

7 iunie, duminică

Ultima zi a turneului include:

  • finala masculină (nu înainte de 15:00)
  • finala de dublu feminin

Orele de start Roland Garros 2026 – Program Roland Garros 2026

Majoritatea meciurilor sunt programate să înceapă la 11:00, ora Parisului, ceea ce înseamnă 12:00 în România.

Pentru meciurile premium, programul este diferit:

  • semifinala feminină: 16:00 ora României
  • prima semifinală masculină: 15:30
  • a doua semifinală masculină: 20:00
  • finala feminină: 16:00
  • finala masculină: 16:00

Favoriții turneului Roland Garros 2026

Competiția masculină se anunță extrem de interesantă. Jannik Sinner intră printre principalii candidați la trofeu, în timp ce Alexander Zverev rămâne o amenințare serioasă pe zgură. Cel mai titrat tenismen din istorie, Novak Djokovic, va atrage inevitabil atenția.

Un element important al ediției este absența lui Carlos Alcaraz, campionul ultimelor două ediții de French Open, indisponibil din cauza unei accidentări.

La feminin, competiția pare complet deschisă. Iga Swiatek rămâne un reper pe zgură, Coco Gauff vine după succesul din 2025, iar Aryna Sabalenka speră să bifeze primul mare triumf la Paris.

Cine transmite Roland Garros 2026 la TV?

Roland Garros 2026 urmează să fie transmis pe canalele Eurosport. Așa cum deja știm, Eurosport deține drepturile de televizare pentru fiecare turneu de Grand Slam. 

Nu toate meciurile vor fi transmise pe TV, dar exista posibilitatea de a le urmări pe toate prin intermediul platformei de streaming Max. De asemenea, meciurile din cadrul French Open 2026 pot fi urmărite și pe platformele de streaming ale operatorilor precum Superbet sau Betano.

Concluzii

Roland Garros 2026 aduce aproape trei săptămâni de tenis de cel mai înalt nivel, de la meciurile din calificări până la finalele care vor decide noii campioni.

Pentru orice fan al tenisului, intervalul 18 mai – 7 iunie este unul care merită urmărit cap-coadă.

BETuri.ro înseamnă o echipă specializată de experți în prezentarea/oferirea ponturilor din lumea sportivă. Pe site-ul nostru vei putea găsi multe ponturi! Avem secțiuni actualizate zilnic, precum Meciuri Azi, Cota 2 sau Biletul Zilei. Până la următoarele dueluri din lumea sportului, nu uita că ai și alte ponturi foarte bune pentru tine pe site. Dar și pe pagina noastră de Facebook. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!

Superbet
Casa Pariurilor
Toto Gaming
NetBet
Scor: 9.8
Profită acum!
Scor: 9.6
Profită acum!
Scor: 9.5
Profită acum!
Scor:
Prinde oferta