Mensik – Samuel: Ponturi, cele mai bune pariuri și cote Wimbledon
Mensik – Samuel, primul tur la Wimbledon 2026. Toby Samuel (23 de ani, locul 123 ATP) nu a avut o carieră prolifică la nivel de ATP până în preze. Lucrurile se pot schimba odată cu sezonul de iarbă. Samuel vine după cel mai bun rezultat al carierei, semifinala de la Eastbourne. În schimb, cehul Jakub Mensik bate la porțile Top 10 și este unul dintre starurile în devenire din circuitul masculin, la doar 20 de ani.
Meciul Jakub Mensik – Toby Samuel este un duel din primul tur la Wimbledon, care se va disputa în cursul zilei de marți. Turneul londonez este transmis în România de programele Eurosport și HBO Max. Jaqueline Cristian – Iva Jovic, Irina Begu – Katie Swan, Sorana Cîrstea – Sara Bejlek și Gabriela Ruse – Caty McNally sunt meciurile cu reprezentante din România în primul tur de la Wimbledon 2026. Caty McNally.
Ponturi Mensik – Samuel – Pronosticuri ATP Wimbledon
Mizăm pe un duel mult mai echilibrat decât o arată clasamentul ATP în acest moment. Jakub Mensik nu se simte grozav pe iarbă și nu a trecut niciodată de turul 3 la Wimbledon. În schimb, Toby Samuel va avea parte de susținerea tribunelor și vine după semifinala de la Eastbourne. Samuel are forța necesară pentru a câștiga măcar un set contra ocupantului locului 18 ATP.
- Peste 36,5 game-uri în meci – Pronostic Mensik – Samuel – Cota 1,55 la Betano.
Formă Jakub Mensik – Meciuri ATP Wimbledon 2026
Mensik a impresionat la Roland Garros, acolo unde a reușit să ajungă până în semifinale. Cehul în vârstă de 20 de ani a eliminat nume importante pe traseu. Vorbim despre Alex De Minaur (6 ATP), Andrey Rublev (13 ATP) sau Joao Fonseca (27 ATP). Tenismenul de pe poziția 18 ATP a pierdut în penultimul act contra viitorului campion, Alexander Zverev (3 ATP), în patru seturi.
În sezonul de iarbă, Mensik a jucat un singur turneu pe puncte, la Queen’s. Cehul a fost eliminat încă din prima rundă. Asta s-a întâmplat după un eșec cu veteranul de 38 de ani, Adrian Mannarino (40 ATP).
Formă Toby Samuel – Turul 1 Wimbledon 2026
Toby Samuel a jucat trei turnee pe iarbă înaintea Grand Slam-ului londonez. A început cu un challenger la Ilkley, acolo unde a pierdut în sferturile de finală în fața australianului Sweeny (127 ATP).
La turneul de la Queen’s (Londra), una dintre cele mai prestigioase competiții de pregătire pentru Wimbledon, Samuel a cedat în primul tur, împotriva conaționalului Fery (118 ATP).
Cele mai bune meciuri ale lui Toby Samuel au fost la Eastbourne. El ajuns acolo până în semifinale. Samuel a avut un prim tur liber, iar apoi i-a eliminat, în două seturi, pe argentinienii Tirante (54 ATP) și Juan Manuel Cerundolo (42 ATP). În semifinală, Samuel a câștigat primul set contra belgianului Bergs (48 ATP), dar a pierdut până la urmă în decisiv: 6-4, 6-7 (5), 2-6.
Meciuri directe Mensik – Samuel
Cei doi tenismeni sunt în fața primului duel direct din carieră.
Concluzii
Jakub Mensik nu va avea o misiune deloc ușoară marți, în primul tur de la Wimbledon 2026. Meciul Mensik – Samuel aduce față în față o tânără speranță din circuitul ATP cu un favorit al publicului, care vine după cel mai bun rezultat al carierei.
Până la următoarele meciuri de la Wimbledon, rămâi alături de echipa beturi.ro. Și pariază pe cele mai spectaculoase evenimente sportive. Nu uita că ai alte ponturi pentru tine pe site. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!
