

Poli Iași – Farul – Ponturi Pariuri Superliga – 01.12.2023
Un lucru greu de crezut la început de campionat, dar înaintea meciului direct, Poli Iași și Farul sunt despărțite de doar trei puncte. După eșecul din turul sezonului regulat, campioana en-titre caută la Iași să obțină o victorie care s-o țină aproape de playoff, după ce obiectivul Cupa României a fost deja compromis. În schimb, trupa lui Leo Grozavu pare din ce în ce mai solidă, iar un nou rezultat pozitiv în meciul de vineri nu ar fi deloc de exclus.
Poli Iași – FCV Farul se joacă vineri, 1 Decembrie 2023, de la ora 20:00. Meciul va fi transmis pe Digisport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. Aici ai ultimele informații și ponturi fotbal de top!
Motivarea Ponturilor – Poli Iași – Farul Constanța – Pariuri Fotbal Superliga
- Farul a avut mai degrabă o comportare modestă în deplasare. Doar trei victorii au obținut „marinarii” pe teren străin, acolo unde au înregistrat și cinci înfrângeri;
- Campioana en-titre a ajuns la șapte meciuri fără victorie după eșecul lamentabil de pe terenul Voluntariului.
- În schimb, Poli Iași este neînvinsă de șase partide în Superligă. E drept, au fost nu mai puțin de 5 egaluri, ultimul cu mare șansă, pe terenul lui FC Hermannstadt.
- Nou-promovata a devenit cu timpul o echipă ermetică, iar cinci din ultimele șase partide în Superligă s-au încheiat cu mai puțin de 3 goluri.
- La polul opus, Farul are o defensivă tot mai permisivă. 3,1 este media golurilor în meciurile în care au jucat constănțenii până acum. Câte goluri vedem deci în Poli Iași – Farul?
Pronostic Poli Iași – Farul – Ponturi Fotbal Superliga
Mizăm pe o nouă partidă bună făcută de ieșeni. Iată pronosticul echipei BETuri:

Nu putem trece peste varianta 1X, cota 1.67 la Superbet Pariuri Sportive. Farul a arătat foarte modest în deplasare, primește gol aproape în orice meci, iar o primă reușită din partea lui Poli Iași ar dinamita serios șansele „marinarilor” la victorie. În consecință, mergem cu încredere pe acest pronostic pentru meciul Poli Iași – Farul.
Ponturi Poli Iași – Farul – Forma gazdelor
Înainte de meciul Poli Iași – Farul, gazdele s-au obișnuit să strângă puncte în clasamentul Superligii. O fac momentan după modelul rivalei Oțelul, mai mult prin remize. Dar față de începutul de campionat, Poli Iași arată mult mai bine, mai închegată. În ultimul meci din Superligă, Poli a fost și ocrotită de șansă în disputa cu Hermannstadt. Sibienii au ratat un penalty în minutele de prelungiri și alte ocazii mari la poarta lui Silviu Lung jr.. S-a terminat 0-0 și astfel trupa antrenată de Leo Grozavu și-a extins seria fără înfrângere la șase meciuri.
Forma oaspeților – Pronosticuri Fotbal Superliga
De partea cealaltă, Farul nu se mai regăsește. Cu o campanie de transferuri catastrofală și cu mulți jucători blazați sau cu gândul la transferuri, campioana en-titre are nevoie urgentă de puncte. Altfel, riscă să rateze și obiectivul numit play-off. Ultimul meci din campionat a fost elocvent pentru degringolada din trupa lui Hagi. Voluntariul a înscris repede trei goluri, iar de acolo a fost imposibil pentru constănțeni să mai revină. Cum „rechinii” nu prea au avut dinți în meciurile de afară, ce șanse sunt în meciul Poli Iași – Farul?
Formații probabile – Pariuri Fotbal România
Iată cum ar putea arăta cele două formații la startul partidei Poli Iași – Farul:
Poli: Lung – Martac, Ilie, Katanec, Ispas – Luis Phelipe, Marchioni, Bordeianu, Ștefanovici – Harrison, Ciobanu.
Farul: Aioani – Popescu, Queiros, Larie – Grosu, Grameni, Vînă, Sali – Mazilu, Rivaldinho, Budescu.
Meciuri Directe
Ultima confruntare dintre Poli Iași și Farul s-a încheiat cu o mare surpriză. Sau, cel puțin, așa a părut atunci. Ieșenii s-au impus cu 3-1 pe terenul campioanei și și-au început revirimentul. De altfel, trebuie să mergem înapoi până în 2013 pentru a găsi ultima victorie a Farului (Viitorului) pe terenul celor de la Iași, un 1-0 în Liga 2.
Concluzii
Sperăm că ai găsit utilă analiza noastră pentru meciul Poli Iași – Farul. Sperăm că pronosticurile oferite vor fi verzi. Nu uita că avem pregătite pentru tine avancronici și pentru alte meciuri din Superligă precum Universitatea Craiova – CFR Cluj, FC Botoșani – Rapid, FCSB – Oțelul sau Sepsi – Dinamo. Și multe alte ponturi fotbal din campionatele de top. Dar și pronosticuri din handbal, baschet, volei sau chiar UFC. Pariază informat și inspirat alături de echipa BETuri!