U Cluj – FC Botoșani: Ponturi, cele mai bune pariuri și cote Superliga
U Cluj – FC Botoșani: vicecampioana din sezonul trecut a fost eliminată rapid din cupele europene, încă din turul 2 Conference League. „Șepcile roșii” s-au agățat de șansele ivite cu norvegienii de la Brann, dar au pierdut până la urmă cu 3-5 la general. U Cluj este nevoită să joace la Sfântu Gheorghe meciurile de pe teren propriu, din cauza organizării festivalului Untold la Cluj-Napoca.
U Cluj – FC Botoșani este un meci din etapa a treia în Superliga României. Jocul de la Sfântu Gheorghe se va disputa luni seară, cu startul de la ora 18:30 și va fi transmis de Digi Sport 1, respectiv Prima Sport 1. În aceeași rundă din Superliga poți urmări și partidele Oțelul – Dinamo București, Universitatea Craiova – Petrolul, Rapid – CFR Cluj sau FCSB – Farul.
Ponturi U Cluj – FC Botoșani – Pronosticuri Superliga
Pariem pe victoria „șepcilor roșii”, echipă care caută doar a doua victorie din acest sezon. Clujenii s-au concentrat până acum pe parcursul din preliminariile europene, dar acum pot alinia cea mai bună formulă de start în campionat. Botoșani este campioana egalurilor în startul sezonului și s-ar mulțumi cu un punct și în această deplasare. Victoria gazdelor primește cota 1,97 în oferta celor de la Winner.
- 1 solist – Pronostic U Cluj – FC Botoșani – Cota 1,97 la Winner.
Statistici U Cluj – FC Botoșani – Pariuri Superliga
- U Cluj a fost eliminată pentru al doilea an consecutiv în turul 2 al preliminariilor Conference League. Elevii lui Bergodi au cedat cu 3-5 la general în fața celor de la Brann, după ce erau eliminați din turul 1 al calificărilor Europa League de Dinamo Kiev, la loviturile de departajare. Sezonul trecut, U Cluj pierdea în fața lui Ararat-Armenia (1-2).
- U Cluj are o singură victorie în acest sezon, în șapte meciuri disputate. Unicul succes al clujenilor rămâne cel obținut contra Farului, în prima etapă a Superligii (2-1).
- Moldovenii s-au impus în ultimele două deplasări U Cluj – FC Botoșani: 2-0 în sezonul trecut, respectiv 1-0 în urmă cu două stagiuni.
- FC Botoșani este singura echipă cu două rezultate de egalitate din tot atâtea posibile în primele două etape din Superliga. Moldovenii au remizat cu FC Voluntari (2-2), respectiv Rapid (1-1).
- Botoșani are șase meciuri consecutive fără victorie în Superliga (inclusiv play-out-ul din sezonul trecut). Cinci dintre ultimele șase partide ale botoșănenilor s-au terminat la egalitate.
Forma gazdelor și Rezultate Superliga
U Cluj a fost dominată de Brann în returul din turul 2 preliminar Conference League. Gazdele din Norvegia au avut mai multe ocazii și s-au desprins până la urmă în ultimele15 minute de joc. Brann s-a impus cu 3-1, după golurile marcate de Castro (2) și Mathisen. Lukic a egalat la 1-1 în minutul 26, dar la cabine s-a intrat cu scorul de 2-1 pentru gazde.
În Superliga, U Cluj are trei puncte obținute în două etape. „Șepcile roșii” au început cu o victorie în fața lui Farul (2-1). Weekendul trecut, clujenii au cedat în deplasarea cu Sepsi (0-1).
Absenții lui Cristiano Bergodi – U Cluj – FC Botoșani
Dan Nistor, Oucasse Mendy și Pedro Pinho au intrat ca rezerve în deplasarea cu Brann (1-3), dar ar putea apărea acum încă din primul minut. Marea problemă a clujenilor este dată de regula U21. Variantele Alin Chinteș și Alin Techereș, ambii fundași, nu s-au ridicat până acum la nivelul celorlalți titulari. Goalkeeperul Lefter era o altă variantă, dar este accidentat.
Echipa de start a „șepcilor roșii”
Primul 11 pentru U Cluj (4-3-3): Michail – Mikanovic, Chinteș, Cristea, Chipiciu – Nistor, Pinho, Drammeh – Macalou, Lukic, Mendy.
Accidentați: Lefter, Capradossi.
Forma oaspeților – U Cluj – FC Botoșani
De cealaltă parte, Botoșani a salvat un punct in-extremis în meciul de acasă cu Rapid. Claudiu Petrila a deschis scorul pe finalul primei reprize, iar scorul a rămas 1-0 până spre final. Botoșani a primit un penalty la limita timpului regulamentar, transformat de Mailat.
Meciul cu Rapid s-a terminat 1-1, al doilea egal consecutiv pentru Botoșani. În prima etapă din Superliga, FC Botoșani remiza în deplasare cu FC Voluntari (2-2).
Lotul lui Marius Croitoru – U Cluj vs FC Botoșani
Marea absență din echipa botoșănenilor este chiar antrenorul Marius Croitoru. Principalul de pe banca lui FC Botoșani este suspendat după cartonașul roșu primit în meciul cu Rapid. În mod normal, oaspeții din meciul U Cluj – FC Botoșani vor rămâne cu un prim 11 similar celui aliniat cu Rapid. Mitrov, Ongenda și Mailat vor evolua în spatele atacantului Dumiter.
Echipa de start a botoșănenilor
Primul 11 pentru FC Botoșani (4-2-3-1): Anestis – Ilaș, Miron, Diarra, Creț – Petro, Papa – Mitrov, Ongenda, Mailat – Dumiter.
Absenți: –
Meciuri directe U Cluj – FC Botoșani
Cele două formații s-au întâlnit de 15 ori în Superliga. „Șepcile roșii” conduc la la numărul de victorii obținute în aceste dueluri anterioare, cu opt succese. Botoșănenii s-au impus în trei rânduri, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.
Ultimul meci U Cluj – Botoșani a avut loc în returul campionatului regulat, în precedenta stagiune. Clujenii au câștigat cu 3-1 în deplasare, grație golurilor marcate de Lukic (2) și Drammeh. Ongenda a înscris singurul gol al gazdelor.
Concluzii
Gazdele din U Cluj – FC Botoșani se pot concentra acum pe parcursul din campionat, după eliminarea din cupele europene. „Șepcile roșii” sunt favorite la victorie în partida de pe teren propriu, dar oboseala acumulată în ultimele săptămâni s-ar putea simți.
Până la următoarele dueluri din Superliga, rămâi alături de echipa beturi.ro și pariază pe cele mai spectaculoase campionate ale lumii. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!
