Champions League
04.08.2021
Stadion Maksimir
Dinamo Zagreb
Legia Varșovia
dinamo zagreb
vs
legia
X/1
4.22
21:00

Dinamo Zagreb – Legia Varșovia | Pronosticuri Liga Campionilor | 04.08.2021

Dan Oancia
2 august 2021

Dinamo Zagreb – Legia Varșovia se vor întâlni în dublă manșă pentru calificarea în ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor. Ambele echipe au obținut calificarea după duble victorii, e drept, în fața unor adversari mai slab cotați.

Dacă Dinamo Zagreb a trecut de ciprioții de la Omonia Nicosia, cei de la Legia au trebuit să fie mai buni decât Flora Tallinn, reprezentanta Estoniei. Ambele echipe revin în meciurile din preliminariile Ligii Campionilor după rezultate cel puțin surprinzătoare în întrecerile interne. Dacă Dinamo Zagreb a remizat pe teren propriu cu Rijeka, cei de la Legia au pierdut pe terenul nou promovatei Radomiak Radom, scor 1-3.

Dinamo Zagreb este favorită în opinia caselor de pariuri, în dubla manșă cu Legia Varșovia. De altfel, croații au avut o evoluție bună în cupele europene și sezonul anterior, când i-au eliminat pe cei de la Tottenham. De cealaltă parte, Legia n-a reușit să ajungă în grupe, fiind scoasă de Qarabag.

Dinamo Zagreb – Legia Varșovia se va desfășura miercuri seară, de la ora 21, pe stadionul „Maksimir” din capitala Croației. Partida va fi arbitrată de Miguel Lahoz, din Spania. Tot din UCL, vezi ponturile noaste și pentru Spartak Moscova – Benfica și Ferencvaros – Slavia Praga!

Dinamo Zagreb – Legia Varșovia, statistici & motivarea ponturilor – fotbal Liga Campionilor

  • Dinamo Zagreb are un lot de mai bine de cinci ori mai valoros decât Legia Varșovia, unul dintre motivele pentru care este favorită în dubla manșă.
  • Legia Varșovia revine în Liga Campionilor după o înfrângere suprinzătoare în campionat, contra unei nou-promovate.
  • Dinamo Zagreb nu a primit gol în primele două meciuri din preliminariile Ligii Campionilor.
  • Croații și-au arătat calitatea jocului în ediția trecută a Europa League. Ei au ajuns până în sferturile de finală, fiind eliminați de Villarreal, echipă ce avea să câștige trofeul. De cealaltă parte, Legia nu s-a calificat nici măcar în grupe.

Dinamo Zagreb – Legia Varșovia, ponturi meciuri Liga Campionilor

  • Dinamo Zagreb – Legia Varșovia, meciul se va termina cu victoria gazdelor, la o cotă de 1,64, oferită de cei de la pariuri sportive Unibet.

Dinamo Zagreb vrea la „masa bogaților”

Dinamo Zagreb țintește calificarea în grupele Ligii Campionilor și are toate motivele să facă asta. Are un lot cotat la 133.000.000 de euro de transfermarkt.com, este cea mai titrată echipă din Croația și are jucători de calitate.

Rețeta financiară ar fi completată, în cazul în care Dinamo Zagreb va accede în grupele Ligii Campionilor, după ce în pauza competițională l-a vândult pe fundașul centraul Gvardiol la Red Bull Leipzig pentru suma de 18,80 de milioane de euro. Echipa din capitala Croației a cheltuit doar 3.000.000 de euro pentru aducerea lui Josip Misic de la Sporting Lisabona, pe postul de mijlocaș central, respectiv 1 milion de euro pentru răscumpărarea lui Deni Juric de la Sibenik.

Campioana Croației nu a avut un început convingător de campionat. A pierdut în ărima etapă cu Slaven Belupo, scor 0-2, apoi a urmat o victorie cu 4-0 în fața celor de la Dragovoljac, meci în care Majer a marcat de două ori, iar lista marcatorilor a fost completată de Sutalo și Gavranovic.

În fine, în ultimul meci înaintea turului cu Legia Varșovia, Dinamo Zagreb a făcut 3-3 pe teren propriu cu Rijeka, actualul lider din Croația, după trei etape scurse. Peric, Majer și Orsic au marcat pentru gazde.

Dublă victorie în preliminariile Ligii Campionilor cu Omonia Nicosia – Rezultate Liga Campionilor

Dinamo Zagreb a învins-o și în tur și în retur pe Omonia. A fost 2-0 pe „Maksimir”, goluri Majer și Jakic, respectiv 1-0 în Cipru, în urma reușitei lui Menalo.

Mijlocașul ofensiv Lovro Majer are un start excelent de sezon. A marcat de trei ori în trei etape în campionatul Croației și o dată în preliminariile Ligii Campionilor. Zecarul celor de la Dinamo Zagreb are o cotă de piață de 13 miloane de euro, la cei 23 de ani ai săi.

Posibila formulă de start – fotbal Liga Campionilor – Dinamo Zagreb – Legia Varșovia

Damir Krznar, antrenorul celor de la Dinamo Zagreb, obișnuiește să evolueze în formula 4-1-4-1 cu Livakovic – Ristovski, Peric, Lauritsen, Moubandje – Jakic – Ivanusec, Misic, Majer, Orsic – Petkovic.

Legia, greu cu Flora, înfrângere cu nou-promovată în campionat – Ponturi Fotbal Azi

Legia Varșovia are o echipă cu mulți jucători tineri și lipsiți de experiență. Reprezentanta Poloniei nu are niciun jucător de calibrul celor de la Dinamo Zagreb, sârbul Mladenivoc, fundaș stânga, respectiv Bartosz Slisz, mijlocaș central, fiind doi dintre cei mai bine cotați, la 3, respectiv 2 milionae de euro. În atac, Legia se bazează pe braziliano-portughezul Luquinhas.

Legia a început cu stângul campionatul. A pierdut Supercupa Poloniei la loviturile de departajare, contra câștigătoarei Cupei, Rakow. A fost 1-1 după 90 de minute, echipa din capitala Poloniei egalând prin Emreli în minutul 90+3.

A urmat turul cu Flora Tallinn, din Liga Campionilor. Kaputska a deschis scorul repede pentru cei din Varșovia, egalați fiind în a doua parte de reprezentanta Estoniei. Un meci în care Legia era clar favorită, o victorie fiind cotată la 1,20 de casele de pariuri. Iar succesul a venit tot în urma unui gol reușit în prelungiri. De această dată de Rafa Lopes, în minutul 90+1.

O victorie la limită în campionat, 1-0 cu Plock, gol reușit de Muci, un nou succes la limită, la Tallinn, 1-0, gol același Rafa Lopes, respectiv șocul, înfrângere 1-3, cu nou promovata Radomiak Radom. O partidă în care Legia a avut două cartonașe roșii, văzute de Mladenovic și Josue.

Prim „11” probabil al polonezilor – Fotbal Liga Campionilor

Legia Varșovia este condusă de polonezul Czeslaw Michniewicz, care obișnuiește să evolueze în formula 3-4-3 cu Boruc – Jedrzjczyk, Wieteska, Holownia – Juranovic, Martins, Josue, Mladenovic – Rafa Lopes, Emreli, Luquinhas.

Dinamo Zagreb – Legia Varșovia, concluzii & cotele caselor de pariuri – Pronosticuri Liga Campionilor

  • Dinamo Zagreb – Legia Varșovia, egalitate la pauză, victorie Dinamo la final (X/1), la o cotă de 4,22, oferită de Superbet online.

E prima întâlnire din istorie între Dinamo Zagreb – Legia Varșovia. Un fel de „David vs. Goliath” dacă e să ne uităm peste loturile reprezentantelor Croației, respectiv a Poloniei. Câștigătoarea din dublă manșă se va lupta cu învingătoarea dintre Steaua Roșie Belgrad – Sheriff Tiraspol, pentru un loc la „masa bogaților”. Un duel croato-sârb între Dinamo Zagreb – Crvena Zvezda în ultima fază a preliminariilor ar fi incendiar. Fanii ambelor echipe se așteaptă să se întâmple asta.

Vezi ponturile și pentru meciul Steaua – Csikszereda, din Liga 2! Fii alături de noi și în grupurile de Facebook și Telegram BETuri pentru o experiență completă!

Alte ponturi utile:

costa de fildes algeria
Cupa Africii
20.01.2022
Japoma Stadium
jucatoare de tenis 1 jucatoare de tenis 1
WTA
20.01.2022
Australian Open
inter milano empoli
Cupa Italiei
19.01.2022
Giuseppe Meazza
Elche Real Madrid
Copa del Rey
20.01.2022
Estadio Manuel Martinez Valero
scm ramnicu valcea gloria bistrita
Campionatul Național de Handbal Feminin
19.01.2022
Sala Sporturilor Traian
real sociedad Atletico Madrid
Copa del Rey
19.01.2022
Reale Arena