Brighton – AEK | Ponturi Europa League | 21.09.2023
Noua echipă de top din Premier League va juca primul meci din istorie în cupele europene, iar adversarii sunt nimeni alții decât campionii Greciei: Brighton – AEK. După victoriile cu Newcastle și Manchester United din campionat, nimic nu îi mai poate opri pe sudici. Aceștia au nevoie de toate cele trei puncte puse în joc. Mai ales că au nimerit într-o grupă foarte echilibrată, din care mai fac parte Ajax și Marseille.
Brighton – AEK Atena este un meci din prima etapă a grupelor UEFA Europa League. Duelul de pe Amex Stadium se va disputa joi seară, începând cu ora 22:00. Sparta Praga – Aris, Sturm Graz – Sporting, Rangers – Betis, Club Brugge – Beșiktaș, LASK – Liverpool, Sheriff – Roma sau Ajax – OM sunt doar câteva dintre celelalte partide ale zilei în fotbalul european.
Motivarea ponturilor – Brighton vs AEK – Fotbal Europa League
- Brighton este revelația debutului de sezon în Premier League. Sudicii au patru victorii în cinci etape, iar printre echipele pe care le-au învins se numără Newcastle și Manchester United. Roberto De Zerbi a construit o trupă de șoc la Brighton, care parcă nici nu simte plecările lui Caicedo și Mac Allister de la mijlocul terenului.
- Pe lângă rezultatele extrem de bune ale lui Brighton, „pescărușii” se remarcă și prin fotbalul pe care îl practică. Sudicii sunt o echipă a spectacolului, în meciurile cărora se înscriu multe goluri. Toate cele cinci jocuri ale lui Brighton din Premier League s-au terminat cu gol marcat de ambele formații și peste 2,5 reușite la final (GG3+).
- În schimb, AEK Atena vine în grupele Europa League după ce a pierdut cu Antwerp în play-off-ul Champions League. Campioana Greciei nu are un început grozav de stagiune și are o singură victorie în ultimele șase partide disputate.
- Diferența de valoare dintre cele două echipe este una evidentă. Lotul lui Brighton este cotat la 376,3 de milioane de euro. Campionii Greciei valorează undeva la 61,5 milioane de euro. Chiar dacă De Zerbi va prefera să odihnească o parte dintre jucătorii de bază, englezii tot vor avea argumentele necesare pentru a obține cele trei puncte.
Ponturi Brighton – AEK Atena – Pariuri Europa League
Cauți pont Brighton – AEK Atena? Echipa BETuri ți-a pregătit cele mai bune pronosticuri:
Începem seria de ponturi Europa League cu o variantă prin care anticipăm un rezultat bun al clubului din Premier League. Brigthon se anunță o candidată serioasă la Top 4 în acest sezon din campionatul Angliei, dar asta nu înseamnă că sudicii vor neglija competițiile europene. Roberto De Zerbi are un lot numeros, capabil să o învingă fără probleme pe AEK Atena.
- Gazdele conduc la pauză – Pronosticuri Brighton – AEK – Cota 1,70 la Superbet.
Forma gazdelor – Brighton – AEK Atena
Brighton și-a făcut treaba în weekend pe Old Trafford și a câștigat din nou împotriva lui Manchester United, una dintre victimele preferate ale sudicilor. „Pescărușii” s-au impus cu 3-1, iar golurile lor au fost marcate de Welbeck, Gross și Joao Pedro. Înaintea acestei victorii, Brighton trecea cu același scor de o altă formație de Top 4, Newcastle.
Băieții lui Roberto De Zerbi au 12 puncte obținute în cinci etape și sunt pe locul 5, la trei puncte de liderul Man City și la doar unul sub Tottenham, Liverpool și Arsenal.
Lotul lui Roberto De Zerbi – Brighton – AEK
Evan Ferguson, irlandezul de doar 18 ani care a marcat de trei ori în poarta lui Newcastle, a revenit după o accidentare care l-a împiedicat să răspundă pozitiv convocării la echipa națională. Ferguson este doar unul dintre numele așteptate să apară în primul 11 gândit de managerul italian. Verbruggen, Webster, Igor, Milner, Gilmour sau Ansu Fati vor fi și ei printre numele noi față de jocul de la Manchester. Enciso și Moder sunt în continuare accidentați.
Primul 11 pentru Brighton & Hove Albion (4-2-3-1): Verbruggen – Milner, Webster, Igor, Estupinan – Gilmour, Gross – Fati, Joao Pedro, Mitoma – Ferguson.
Indisponibili: Enciso, Moder
Forma oaspeților și Rezultate Superliga Greciei
Înainte de Brighton – AEK Atena, oaspeții vin după un 1-1 în derby-ul cu Olympiacos. Ponce deschisese scorul pentru atenieni, dar El Kaabi a egalat până la pauză. „Galben-negrii” au cinci puncte obținute în trei etape din Superliga Greciei.
Trupa condusă de pe bancă de Matias Almeyda a luat startul în preliminariile UEFA Champions League. În turul trei, aceasta a trecut de croații de la Dinamo Zagreb (4-3 la general). În play-off, Antwerp, campioana Belgiei, a obținut o dublă victorie (1-0 și 2-1). AEK a „retrogradat” astfel în grupele Europa League.
Lotul lui Matias Almeyda
Levi Garcia și Paulo Fernandes sunt accidentați și nu vor face deplasarea la Brighton. Almeyda nu este așteptat să schimbe prea multe în primul 11 folosit cu Olympiacos. Totuși, trei jucători noi ar putea lua startul în Anglia: Hajsafi, Amrabat și Pineda.
Primul 11 al lui AEK Atena (4-3-1-2): Stankovic – Rota, Vida, Moukoudi, Hajsafi – Amrabat, Szymanski, Eliasson – Pineda – Araujo, Ponce.
Indisponibili: Garcia, Fernandes
Brighton – AEK Atena – Meciuri directe (H2H)
Cele două echipe nu s-au întâlnit niciodată în istorie. Un lucru normal, dacă ne gândim că Brighton nu a fost prezentă vreodată în cupele europene. AEK Atena nu are amintiri prea plăcute din jocurile disputate împotriva unor adversari din Anglia. Grecii au câștigat doar trei dintre cele 12 meciuri cu oponenți din Premier League și le-au pierdut pe celelalte nouă.
Pronosticuri Brighton – AEK – Ponturi Fotbal European
AICI ai cele mai bune ponturi Europa League:
Ne așteptăm la un meci spectaculos și cu multe reușite pe Amex Stadium. Jocurile lui Brighton sunt mereu de urmărit, datorită stilului ofensiv practicat de băieții lui Roberto De Zerbi. Nici AEK nu este o formație care să refuze atacul, așa că avem toate premisele pentru o partidă cu goluri.
- Peste 2,5 goluri – Ponturi Brighton – AEK – Cota 1,57 la Fortuna.
Concluzii
Mizăm pe un rezultat pozitiv al englezilor, la capătul unei partide în care se vor marca multe goluri. Și grecii au forța necesară de a puncta cel puțin o dată pe Amex Stadium. Care sunt pronosticurile tale înainte de Brighton – AEK?
Până la următoarele dueluri din Europa League, rămâi alături de echipa BETuri și pariază pe cele mai spectaculoase campionate ale lumii. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site, dar și pe Telegram. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!