Stuttgart – Gladbach – Ponturi Bundesliga – 30.08.2025
Stuttgart vs Gladbach e partida echipelor care nu au convins în prima etapă din Bundesliga. Gazdele s-au înclinat în fața lui Union, la Berlin, în timp ce oaspeții au fost parte dintr-o remiză albă cu nou-promovata Hamburg. Realist, niciuna dintre cele 2 echipe nu-și propune să se claseze pe pozițiile de Champions League, însă surprize pot apărea într-un sezon lung.
VfB vine după 2 sezoane excelente, în care au ieșit vicecampioni, iar anul trecut au obținut și DFB Pokal, Cupa Germaniei. Borussia pe de altă parte, e la ani lumină de echipa care domina Germania la jumătatea anilor ‘70.
Ești gata să primești ponturi interesante? Stuttgart vs Gladbach se joacă sâmbătă, 30 august, de la ora României 16:30 și poate fi urmărit pe serviciile de streaming de la mai multe case de pariuri. MPHArena găzduiește acest meci cu pontențial important în ceea ce privește golurile.
Foarte interesant este faptul că în 5 din precedentele dueluri directe am avut parte de over 2,5, iar în 4 dintre aceste 5 dueluri recent au fost de fiecare dată măcar 4 goluri. Sună bine, nu-i așa? Hai să ne uităm pe datele statistice înainte de a paria în mod responsabil.
Statistici VFB Stuttgart vs Gladbach – Ponturi Bundesliga
- Oamenii lui Sebastian Hoeness s-au mișcat bine pe piața transferurilor, investind inteligent 40 de milioane de euro primite pe jucători. Au semnat cu șvabii Tiago Tomas , Lorenzo Assignon , Lazar Jovanovic, Chema Andres și Noah Darvich.
- Banii pentru transferuri ai lui Stuttgart au venit în principal din vânzarea mijlocașului Enzo Millot la Al-Ahli, pentru 30 de milioane de euro. Bani au intrat în club și prin plecările lui Jakob Bruun Larsen și Woo-yeong Jeong.
- Gerardo Seoane, antrenorul elvețian al lui Gladbach, nu a mișcat nici anul acesta prea spectaculos pe piața transferurilor. Cele mai importante nume aduse pe Borussia-Park sunt atacantul central Shuto Machino, mijlocașul central Jens Castrop, mijlocașul ofensiv american Giovanni Reyna și Kevin Diks.
- La capitolul plecări, esențiale sunt 3: Ko Ikatura, Alassane Plea și atacantul Tomas Cvancara.
- 9 din precedentele 10 jocuri directe au însemnat GG în disputele dintre Stuttgart și Gladbach.
Pronostic Stuttgart vs Gladbach – Ponturi Bundesliga
În lumina celor scrise de mai sus, îți propunem un pronostic GG (ambele echipe înscriu). Admiral Bet România vine cu o cotă de 1,51, pe care să o încerci și tu.
Forma de moment a gazdelor – Pronosticuri Fotbal Germania
De la finala cupei, câștigată în fața lui Bielefeld, VfB-ul lui Hoeness a disputat 6 meciuri. Iată cum s-a distribuit bilanțul lui Stuttgart în această vară:
- 3 victorii în amicale – Fellbach, Celta Vigo și Toulouse;
- 0 egaluri;
- 3 înfrângeri în cele mai recente 3 meciuri cu Bologna (amical), Bayern (Supercupa Germaniei), și Union Berlin în campionat.
Posibil prim 11 pentru Stuttgart – Ponturi Pariuri Bundesliga
- Nubel; Vagnoman, Jaquez, Chabot, Mittelstadt; Leweling, Karazor, Stiller, Fuhrich; Undav, Woltemade.
Forma de moment a oaspeților – Ponturi Bundesliga
Gerarde Seoane a avut o perioadă de pregătire destul de reușită în vara aceasta, Borussia Monchengladbach fiind într-o formă foarte bună. Îți prezentăm în continuare bilanțul partidelor din presezon și din debutul de Bundesliga 2025/2026.
- 6 victorii cu Eintracht Rheine, Neunkirchen, Aue, Nuremberg, Valencia (amicale) și Delmenhorst (Cupa Germaniei);
- 2 remize cu Brentford (amical) și Hamburg (meci de campionat);
- 1 înfrângere cu Metalist 1925 (amical).
Posibil prim 11 pentru Gladbach – Pronosticuri Bundesliga
- Nicolas; Scally, Diks, Elvedi, Netz; Reitz, Weigl, Reyna; Honorat, Tabakovic, Hack.
Meciuri directe Stuttgart vs Gladbach – H2H – Rezultate Bundesliga
Cele 2 echipe cu mare tradiție ale Germaniei și-au împărțit frățește punctele în cele mai recente jocuri directe. De 4 ori a câștigat Gladbach, de 5 ori Stuttgart și un singur meci s-a încheiat cu remiză. Dacă vorbim de pronosticuri la Stuttgart vs Gladbach, trebuie să ai în vedere mai ales ultimul joc disputat. A fost 1-2 în februarie, pe MPHArena, golurile fiind înscrise de Ngoumou și Kleindienst pentru Borussia, respectiv Elvedi (autogol) pentru Stuttgart. Care-i pontul tău la Stuttgart vs Gladbach? Joacă-l prematch sau live!
Concluzii
Nu doar pentru Stuttgart vs Gladbach avem ponturi interesante, toată etapa de Bundesliga pare atractivă. Iată programul desfășurat al rundei a doua din Germania:
- Vineri – Hamburg SV vs St. Pauli;
- Sâmbătă – Hoffenheim vs Frankfurt;
- Sâmbătă – Leipzig vs Heidenheim;
- Sâmbătă – Werder Bremen vs Leverkusen
- Sâmbătă – Augsburg vs Bayern;
- Duminică – Wolfsburg vs Mainz;
- Duminică – Dortmund – Union Berlin;
- Duminică – Koln vs Freiburg;
Îți propunem ponturi și pronosticuri pentru săptămâna aceasta și din Cupa României – Poli Iași vs Petrolul, preliminariile de Conference League – Universitatea Craiova vs Bașakșehir, preliminariile de Europa League – FCSB vs Aberdeen sau preliminariile de Champions League – Benfica vs Fenerbahce. Caută-ne și pe Facebook. Prinde cât mai multe bilete verzi și să ai mult sport) în toate!