Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii

Nimerește rezultatele meciurilor și poți câștiga:

euro premii
filme de craciun

Filme de Crăciun – Recomandările BETuri.ro

Autor: Maria Sorescu
Ultimul update pe: 1 ianuarie 1970
5/5 - (1 vote)

Ești în pană de idei de filme de Crăciun pe final de 2023? Hai să-ți punem la îndemână o listă cu cele mai bune filme Crăciun! E perioada potrivită a anului să te uiți la un film cu cei dragi, acum că în sfârșit aveți puțin timp liber. Nu lăsa lipsa de inspirație să-ți distrugă seara de film în familie, cu prietenii sau solo!

Fără să ne mai lungim, iată alegerile noastre de top pentru câteva categorii de filme de Crăciun! Dacă cei cu care vezi ceva se ceartă pe titlul cu care să înceapă, aruncă o privire și la ofertele noastre cu rotiri gratuite fără depunere! Așa, poți să-ți faci un cadou timpuriu. Avem pe site și un articol destinat pariurilor pentru alegeri România 2024!

Filme de Crăciun 2023 – cele mai populare titluri

Începem lista de filme de Crăciun 2023 cu cele mai iubite titluri. Deși nu sunt neapărat cele mai noi, acestea sunt cunoscute din motive bune. Pline de comedie, romanță și surprize, aceste filme de Crăciun au să bucure pe toată lumea.

O să descoperi că, în general, aceste filme clasice de Crăciun nu sunt doar emoționante, ci vin la pachet și cu câteva lecții foarte importante. Dacă până acum viața cotidiană ți-a ținut mintea ocupată, stai jos câteva ore și vezi dacă n-ai uitat vreo lecție importantă.

Iată, deci, niște filme clasice de Crăciun pe care trebuie să le vezi neapărat:

1. Home Alone (1990)

Nu poți să te gândești la filme de Crăciun fără să-ți sară gândul la Singur Acasă! Această serie de filme începe încă din anii ‘90. Probabil că știi deja povestea, dar hai să-ți amintim despre ce este vorba.

Kevin, un copil neastâmpărat de opt ani, este lăsat din greșeală acasă de familia sa. Problema? Fix în Ajunul Crăciunului doi hoți se hotărăsc să jefuiască locuința! Kevin devine astfel apărătorul casei sale, dând drumul unui șir de întâmplări pline de umor.

Dacă ai chef de un maraton, nu uita că Singur Acasă este o întreagă serie! Deși este considerată o serie pentru copii, și cei mari iubesc filmele acestea la fel de mult. Nu degeaba este considerat un clasic film Crăciun 2023 și pentru mulți ani de acum încolo.

2. A Christmas Story (1983) – Filme de Crăciun

Continuăm cu un titlu nelipsit al anotimpului festiv, O poveste de Crăciun film. Plin de comedie și de voie bună, acesta spune o poveste cu adevărat neobișnuită.

O poveste de Crăciun film te duce în anii 1940, în familia Parker. Ralphie, un băiat de 9 ani își dorește un singur lucru de Crăciun: o armă BB tip Red Ryder Range 200. Desigur, nimeni nu este de acord. Dar cine sunt ei să-l oprească pe Ralphie din a-și îndeplini visul și a prinde răufăcătorii?

3. The Polar Express (2004)

Acest film de Crăciun online te va duce într-o excursie inedită la Polul Nord! Pelicula urmărește un băiat care pleacă într-o aventură magică cu Expresul Polar, în care învață despre prietenie, curaj și spiritul sărbătorilor.

Acest film fantastic este potrivit pentru toată familia, iar în aproape 20 de ani a reușit să-și câștige o bună reputație. Mai mult, este primul film în care toate părțile au fost filmate și editate în mod digital! Expersul Polar are un loc în Cartea Recordurilor fix pentru acest lucru.

4. It’s a Wonderful Life (1946)

În lista de filme clasice de Crăciun intră și acest titlu destul de vechi. Ce are atât de special? Povestea pe care o prezintă este motivantă pentru fiecare dintre noi. Acțiunea îl urmărește pe George Bailey, un om care își dorește să nu se fi născut niciodată. În Ajunul Crăciunului, el este vizitat de un înger care vine pe pământ să îi arate câte vieți a schimbat.

Acest film Crăciun clasic ne amintește că orice lucru făcut de noi, cât de mic, are un impact asupra altora. Povestea emoționantă descrisă în film captează perfect spiritul Crăciunului.

5. You’ve Got Mail (1998)

Deși nu este neapărat un film de Crăciun, unele dintre cele mai importante scene ale filmului au loc de sărbători. You’ve Got Mail este o comedie romantică ingenioasă despre patronul unui lanț uriaș de librării și rivala lui, deținătoarea unei mici librării pentru copii. Aceștia se urăsc în realitate, dar sunt foarte buni prieteni în mediul online. Desigur, fără să știe adevărul unul despre celălalt.

Acest simpatic film de Crăciun online îți va aduce aminte că dragostea apare în cele mai neașteptate momente. Până la urmă, niciodată nu se știe de unde sare iepurele!

Filme de Crăciun Netflix – ce poți să vezi pe platformă?

Site-ul are o mulțime de opțiuni, deci cu ce începi cand vrei să vezi filme de Crăciun Netflix? Din fericire, ai o paletă largă din subgenuri de filme de Crăciun 2023 online din care să alegi.

Cei de la Netflix au pregătit pentru doritori chiar și o categorie de filme de Crăciun. Lista lor este destul de lungă, așa că am încercat să o scurtăm puțin Uite câteva idei de filme de iarnă Netflix din partea noastră:

1. The Christmas Chronicles (2018)

Cronicile Crăciunului este o apariție recentă cu o idee inedită. Pe scurt, doi frați accidentează din greșeală sania Moșului, deci trebuie să repare o repare cât mai repede ca să salveze noaptea magică. Ajutorul lor? Nimeni altul decât Sf. Nicolae!

Această aventură captivantă și emoționantă are să țină toată familia lipită de ecran. Cronicile Crăciunului merită un loc în lista ta de filme de iarnă Netflix, măcar din curiozitate. Să nu crezi că ne oprim aici cu recomandările!

2. A Boy Called Christmas (2021)

Un Băiat Numit Crăciun film Netflix este emoționant, reconfortant și, mai presus de toate, potrivit pentru toată familia! Lansat în 2021, acest film spune povestea fabuloasă a lui Moș Crăciun. Pe când era doar un băiețel, acesta pornește împreună cu prietenii săi, un ren și un șoricel într-o aventură. Motivul?

Băiatul numit Crăciun își caută tatăl, plecat într-o expediție. El a plecat în nord să găsească legendarul sat Elfhelm, în care locuiesc doar elfi. Iată că acum ai și un film cu Moș Crăciun care-i spune povestea de dinainte să ajungă ”Moș”!

3. Love, actually (2003)

În limba română tradus ca ”Pur și simplu dragoste”, comedia romantică spune povestea a câtorva cupluri și pățaniilor lor din timpul sărbătorilor. Deși poveștile nu par să aibă legătură una cu alta, ai să vezi că la final totul se leagă. Love, actually este mai mult o antologie de povești și filme de Crăciun online. Fiind atâtea povești încâlcite, este perfect pentru cei care se plictisesc repede de o narațiune liniară.

Actiunea are loc în Londra, în Marea Britanie, deci este numai bun pentru iubitorii de accente englezești și, desigur, de puțin umor specific. Dacă erai în căutarea unui film de Crăciun care să-ți încălzească și inima, acesta ar putea fi alegerea potrivită!

4. How the Grinch Stole Christmas (2000)

Nicio listă cu filme de Crăciun Netflix nu e completă fără Grinch! Filmul de aproape 2 ore este iubit atât de copii, cât și de adulți. Veți afla împreună povestea morocănosului personaj Grinch, care plănuiește să distrugă Crăciunul pentru vecinii lui din Whoville. Totuși, un personaj neașteptat ar putea să-i schimbe planurile.

Nu este un film cu Moș Crăciun, dar pentru mulți iubitori de filme acest personaj verde și arțăgos a devenit un simbol al sărbătorilor la fel de important. Regizorul filmului este Ron Howard, iar în rolul lui Grinch joacă Jim Carrey.

5. The Holiday (2006)

”Vacanța” este un film Crăciun care intră în categoria comediilor romantice. Dulcegăriile sunt la ele acasă, iar acțiunea este într-un fel familiară, fără să te țină prea mult în suspans. Acesta spune povestea Amandei, o jurnalistă londoneză, care încearcă să scape de problemele din dragoste. Soluția? Să facă schimb de locuințe pe perioada sărbătorilor o femeie din Statele Unite, Iris.

Deși plecate din orașele lor să-și evite problemele în dragoste, cele două protagoniste se ciocnesc de ea la tot pasul. Amanda și Iris sunt scoase din elementul lor, se regăsesc în situații inedite și se confruntă cu tot felul de dileme.

Lista de față cu filme de Crăciun Netflix nu este completă, ci mai ai zeci de filme la dispoziție! E posibil să găsești multe alte filme recomandate de noi pe această platformă. Ce bine dacă s-ar da și meciurile tot pe Netflix, nu? Măcar poți să le vezi pe aplicația Unibet! Acolo poți să plasezi pariuri pre-meci sau live chiar din aplicație, de pe telefon sau tabletă.

Filme de Crăciun Disney – titluri pentru toată familia

Fie că te uiți cu proprii copii, cu frații mai mici sau cu alte rude, fii atent la aceste filme animate de Crăciun! Poate că de la o vârstă nu îți mai plac atât de mult desenele animate, dar îți promitem că aceste povești sunt încântătoare. Iar dacă nu sunt genul tău, măcar poți să te bucuri de bucuria celor mici! Aceste filme Crăciun 2023 sigur vor fi pe placul lor.

1. Mickey’s Once Upon A Christmas (2000)

Cui nu-i plac animațiile clasice? Normal că în lista de filme de Crăciun Disney își face apariția și acest film cu personaje îndrăgite. Rățoiul Donald, Goofy, Mickey și Minnie răspândesc magia sărbătorilor în acest film cu desene animate de

Dacă erai în căutare de filme de Crăciun YouTube pentru cei mici, aceasta este cea mai bună alegere! Găsești filmul și pe platforma video, la un click distanță. ”A fost odată de Crăciun” le va face cunoștință celor mici personaje cu care, poate, ai crescut și tu!

2. Eight Below (2006)

Eight Below (sau Minus 25 de grade) este un film de Crăciun care vă va ține pe toți cu sufletul la gură. Doi exploratori în Antarctica sunt forțați să renunțe la câinii lor din cauza unei furtuni care se apropie. Aceștia, însă, nu renunță la ideea că iubitele lor animale sunt încă în viață.

Povestea captivantă se întinde pe parcursul a șase luni în care dresorul de câini Jerry încearcă să-și salveze câinii din Antarctica. Inspirat dintr-o poveste reală, acesta este unul dintre multele filme de Crăciun Disney Plus care trebuie văzute măcar odată.

3. The Nightmare Before Christmas (1993)

Opera lui Tim Burton merită și ea un loc în lista de filme de Crăciun Disney Plus. Filmul animat spune povestea lui Jack Skellington, care locuiește în orașul Halloween și își descoperă pasiunea… Pentru Crăciun!

Jack încearcă să aducă spiritul Crăciunului și în orașul lui, dar nu poate să facă asta fără să treacă prin niște peripeții. Fantomele, liliecii și toate celelalte ființe sunt induse în eroare de decorațiunile care aduc mai mult a orașul Crăciunului. Oare va reuși protagonistul nostru să-i convingă pe locuitorii orașului Halloween să-și schimbe părerea despre sărbătoare?

4. Klaus (2019) – Filme de Crăciun by BETuri.ro

Să adăugăm în listă și niște filme animate de Crăciun mai noi! De data aceasta, este vorba despre Klaus. Într-un orășel înghețat, un poștaș pe nume Jesper se împrietenește cu un meșter de jucării, Klaus. Cei doi încep o tradiție care schimbă orășelul din temelii.

Klaus este un film Crăciun despre puterea gesturilor frumoase. Povestea este o lecție superbă nu doar pentru copii, ci și pentru cei mari. Toți avem uneori nevoie să ne amintim să fim buni, iar acest film de Crăciun online este perfect pentru asta!

5. Beauty and the Beast: The Enchanted Christmas (1997)

Povestea ”Frumoasa și Bestia” este continuată în acest film de Crăciun. De data aceasta, Belle încearcă să aducă spiritul Crăciunului la castel, însă lucrurile nu merg tocmai bine. Asta se datorează unui personaj care vrea să-i țină pe cei doi departe unul de celălalt. Va învinge oare dragostea lor?

Aceasta este o adevărată operă în lista de desene animate de Crăciun. Animația este superbă, melodiile sunt încântătoare iar povestea este captivantă. Desigur, poate cei mici o vor adora mai mult decât adulții, dar tot este o pauză bună de la cotidian. Pregătește-te acum pentru câteva filme Crăciun online mai neobișnuite! Ne referim, desigur, la cele de groază.

Filme de groază de Crăciun – pentru cei mai aventuroși

Nicio listă de filme de Crăciun 2023 nu este completă fără asul din mânecă: filmele de groază! Nu sunt titluri pe gustul tuturor, dar pentru cei curajoși, un film de groază este perfect. Multe din ele nu sunt modificări ale unui film cu Moș Crăciun, ci au ca temă principală iarna.

Pregătește-ți ciocolata caldă, stinge luminile și dă o șansă unui film de Crăciun online cu note de Halloween!

Better Watch Out (2017)

Filmele horror cu dădace sunt deja clasice pentru iubitorii genului. Acest film de groază de Crăciun trece de temele convenționale printr-o întorsătură demnă de Singur Acasă. Pe scurt, dădaca trebuie să apere copiii cu care stă de intruși.

Better Watch Out este atât un film violent, cât și psihologic. Dacă vrei ca sărbătorile tale să aibă un iz de Halloween, atunci acesta este pentru tine! Ai grijă să nu-l confunzi pe Moș Crăciun cu un tâlhar după ce vezi filmul!

Rare Exports (2010)

Acest film de groază cu temă festivă ne duce în Finlanda, unde de Ajunul Crăciunului niște arheologi îl descoperă, la aproape 500 m adâncime…pe Moș Crăciun! La puțin timp după descoperire, copiii din zonă încep să dispară. Un băiat și tatăl lui, împreună cu o echipă de vânători, sunt hotărâți să pună capăt regimului terorii.

Acest Moș Crăciun film este, desigur, diferit față de cele obișnuite. Moșul nu mai este un bătrân vesel, ci material de coșmar pentru cei implicați. Deși motivele filmului sunt festive, nu îți recomandăm să îl vezi împreună cu copii sub 13 ani.

Krampus (2015)

Krampus este o comedie de groază cu un sumar simplu: Un copil dezamăgit de Crăciunul petrecut în familia sa dezordonată invocă accidental un demon. Și pe cine altul decât pe Krampus, creatura încornorată care pedepsește copiii neastâmpărați?

Comedia, spiritul sărbătorilor și poveștile horror se contopesc perfect în acest film de Crăciun. Multe filme de groază de Crăciun au un element de umor, după cum o să vezi pe parcursul listei. Krampus, totuși, are și elementul de folclor care lipsește altor filme de Crăciun 2023.

Gremlins (1984) – Filme de văzut de Crăciun

O altă comedie horror, Gremlins urmărește povestea unui tânăr care nu respectă regulile. Consecințele? Odată ce trei reguli sunt încălcate, o întreagă armată de creaturi puse pe rele pun stăpânire pe oraș.

Faptul că și astăzi vorbim despre Gremlins ne dovedește că o comedie horror bine făcută este greu de uitat. Dacă vrei să simți spiritul sărbătorilor, dar să nu-ți dea lacrimile de emoție, atunci vezi acest film Crăciun!

The Lodge (2019)

Fanii horror-ului atmosferic vor ști deja despre ce este vorba, fiindcă The Lodge este apreciat și dincolo de tema ”festivă”. Este vorba despre vacanța tăiată din scurt a unei familii: odată ce tatăl este brusc chemat la muncă, copiii săi rămân la cabană cu noua lui iubită, Grace. Odată cu o furtună venită de nicăieri încep să apară și secrete din trecutul femeii.

Acesta nu este neapărat un film de Crăciun, și în niciun caz unul potrivit pentru vizionat în familie. The Lodge este un horror violent și adesea sângeros, deci ai grijă cu cine-l vizionezi! Pentru cine apreciază astfel de teme, filmul este o pauză perfectă de la scenariile siropoase și clișeele din alte filme de Crăciun.

Filme de Crăciun – Concluzii

Când e vorba de filme de Crăciun avem recomandări peste recomandări! De Sărbători, atunci când nu ne ocupăm de BETuri, și nouă ne place să ne ocupăm timpul cu cinematografia. Sperăm ca măcar câteva dintre titluri să-ți fi furat ochii.

Iar dacă nu… ei bine, revino Crăciunul viitor ca să afli la ce ne-am mai uitat! Până atunci, îți urăm Sărbători Fericite! Și nu uita că ai ponturi bune și știri din sport una și una pe site! Dar și un articol despre tradițiile de Crăciun din România și întreaga lume!