EURO 2020
17.06.2021
Parken Stadium
Danemarca
Belgia
danemarca
vs
belgia
O2+
2.12
19:00 - PRO TV

Danemarca – Belgia | Ponturi Pariuri EURO 2020 | 17.06.2021

Dan Oancia
16 iunie 2021
5/5 - (1 vote)

Danemarca – Belgia se vor întâlni în a doua partidă din a doua rundă a grupei B a EURO 2020. Cu o zi înainte, Finlanda – Rusia vor juca în meci direct la Sankt Petersburg, acolo unde „diavolii roșii” au câștigat, sâmbătă seară, fără drept de apel pentru Rusia.

Danemarca încearcă să treacă peste „momentul Eriksen”. Mijlocașul lui Inter și al Danemarcei s-a prăbușit pe teren, în partida cu Finlanda, spre finalul primeri reprize. A fost resuscitat, iar acum se află pe patul de spital, în afara oricărui pericol, unde i se fac investigații. Belgia, de cealaltă parte, e debordantă. Nu i-a lăsat nicio șansă Rusiei, chiar dacă a jucat în fieful acesteia, la Sankt Petersburg. Cu succesul din prima etapă și-a depus, încă o dată, candidatura la titlul european, care ar fi o premieră pentru „diavolii roșii”.

Danemarca – Belgia, meci care va conta pentru grupa B a EURO 2020, se va disputa joi seară, de la ora 19, la Copenhaga. Partida va fi transmisă de PRO TV.

Danemarca – Belgia, motivarea ponturilor – fotbal EURO 2020

  • Belgia a învins Danemarca la precedentele două întâlniri, în UEFA Nations League, în 2020. La precedenta vizită pe „Parken Stadium” a fost 2-0 pentru belgieni.
  • „Diavolii roșii” sunt neînvinși de 10 partide consecutive.
  • Belgia a înscris cel puțin o dată, în fiecare meci jucat din 2 iunie 2018 încoace. Atunci termina la egalitate, 0-0, cu Portugalia.
  • Patru din ultimele cinci partide disputate de Belgia din postură de oaspete pe hârtie s-au încheiat cu goluri marcate de ambele părți.
  • Danemarca trebuie să nu piardă, dacă mai vrea să aibă șanse la calificarea în fazele eliminatorii. Belgia, dacă va câștiga, își asigură calificarea.

Danemarca – Belgia, ponturi fotbal EURO 2020

Danemarca încearcă să depășească „momentul Eriksen” – meciuri EURO 2020

Danermaca nu mai pierduse pe terenul din Copenhaga, înaintea jocului cu Finlanda, de la meciul cu Belgia, din 5 septembrie 2020. Era, atunci, 0-2.

Contra Finlandei, Danemarca a fost lovită prima dată de căderea lui Eriksen. Conaționalii săi au făcut „scut” în jurul mijlocașului, l-au protejat de camerele de luat vederi. Au fost momente grele, intense, în care s-a pierdut multă energie, iar atenția și gândurile au fost canalizate doar spre binele lui Eriksen.

Meciul s-a reluat după aproximativ două ore. Iar danezii s-au simțit deconectați. Au primit gol în minutul 60, de la Finlanda, aflată la debutul istoric la un turneu final.

Danezii au avut șansa să egaleze în minutul 74. S-au văzut cu mingea pusă „pe var”, foarte ușor. Însă la fel de ușor au și ratat. Hojbjerg a trimis slab.

Danemarca a dominat teritorial partida. A avut posesie de 63%, multe ocazii de gol și șase șuturi pe spațiul porții finlandeze. Nimic concret, însă. Debut cu stângul, iar Danemarca nu-și mai permite niciun pas greșit, dacă își dorește să ajungă în fazele eliminatorii.

Prim „11” probabil al danezilor – program EURO 2020

Danemarca ar putea începe meciul contra Belgiei în formula 4-3-3 cu Schmeichel – Stryger larsen, Kjaer, Christensen, Maehle – Jensen, Hojbjerg, Delaney – Poulsen, Older Wind, Braithwaite.

Belgia, start așteptat la EURO 2020 – program EURO 2020 – Danemarca – Belgia

Belgia s-a ridicat la nivelul așteptărilor, în meciul de debut de la EURO 2020. I-a marcat trei goluri Rusiei, după ce la precedenta vizită la Sankt Petersburg izbutea să marcheze de patru ori.

Meciul de sâmbătă seară a fost controlat da capo al fine de „diavolii roșii”. A marcat Lukaku în minutul 10, din pasa lui Mertens. În ciuda victoriei care avea să vină, există și un „of!” mare pentru Belgia. În minutul 27 Castagne a fost schimbat, accidentat fiind, și va rata restul turneului final european.

Chiar și fără jucătorul lui Leicester, Belgia a arătat că are cu ce. În locul său a intrat Meunier, care a înscris la nici 10 minute de la momentul în care a pășit pe gazon. 2-0 la pauză, apoi 3-0 la final, pentru că Lukaku a mai punctat o dată, în minutul 88. Chiar din pasa lui… Meunier!

Cu două „boabe” în primul meci, Lukaku și-a anunțat candidatura la titlul de golgeter al EURO 2020. Ca în Serie A, el se va lupta cu Cristiano Ronaldo. Atacantul portughez tocmai ce a devenit cel mai bun marcator din istoria Europenelor, după ce a marcat tot două goluri, contra Ungariei. Shick este celălalt jucător care are două „boabe”, după încheierea primei etape de la EURO 2020.

Posibila formulă de start a „diavolilor roșii” – program EURO 2020

Martinez l-a pierdut pe Castagne, dar l-ar putea avea pe De Bruyne, de această dată. Meunier a arătat că este la același nivel. Contra Danemarcei, 3-4-3, cu Courtois – Alderweireld, Vermaelen, Vertonghen – Meunier, Dendoncker, Tielemans, Thorgan Hazard – De Bruyne, Lukaku, Carrasco.

Danemarca – Belgia, meciuri directe (H2H) – meciuri EURO 2020

Danemarca – Belgia s-au întâlnit recent în meciuri directe, după o pauză de 20 de ani. Au făcut-o în UEFA Nations League, în 2020. De fiecare dată au câștigat belgienii.

În 5 septembrie 2020, Danemarca – Belgia jucau chiar pe „Parken Stadium” din Copenhaga, acolo unde se vor întâlni și joi. A fost 2-0 pentru belgieni. Au marcat Denayer, din pasa lui Mertens, înainte de pauză, respectiv… Mertens, în partea secundă, Tielemans fiind cu „assistul”.

La retur a fost festival de goluri. Belgia s-a impus cu 4-2, după ce la pauză scorul era 1-1. Tielemans a punctat în minutul 3, iar Wind a egalat în al 17-lea minut de joc. Lukaku a rezolvat jocul repede, după revenirea de la cabine, cu o „dublă”. Chadli marca în proprie poartă, în minutul 86, însă imediat la faza următoare De Bruyne stabilea scorul final, 4-2.

Danemarca – Belgia, cotele caselor de pariuri – program EURO 2020

  • Danemarca – Belgia, „diavolii roșii” vor marca cel puțin două goluri (O2+), cotă 2,12, la Superbet online.

Ce n-a putut să facă cu Finlanda, Danemarca va încerca să reușească cu cine e cel mai greu – Belgia. „Momentul Eriksen” poate fi folosit ca un catalizator, ca un element de mobilizare pentru Danemarca. Sau poate apăsa, încă, prea greu. E greu de crezut că „diavolii roșii” vor lăsa garda jos. Chiar dacă Lukaku i-a dedicat ambele goluri colegului său de la Inter, Eriksen, apoi a dezvăluit că a plâns în vestiar. Printre jucătorii Belgiei, Eriksen mai are prieteni, foști colegi de la Tottenham.

Nu uita să vezi și ponturile pentru celelalte partide de joi. Echipa noastră a analizat Olanda – Austria și Ucraina – Macedonia de Nord.

După Danemarca – Belgia, luni, 21 iunie, urmează Finlanda – Belgia, la Sankt Petersburg, respectiv Rusia – Danemarca, la Copenhaga. Fii alături de noi pe grupurile de Facebook BETuri și Telegram BETuri și folosește cele mai bune ponturi!

Alte ponturi utile:

FCSB UTA
Liga 1
05.12.2021
Arena Națională
romania kazahstan
2021 World Women’s Handball Championship
05.12.2021
Pabello Ciutat de Castello
Bologna Fiorentina
Serie A
06.12.2021
Stadio Renato Dall'Ara
Napoli Atalanta
Serie A
04.12.2021
Stadio Diego Armando Maradona
AS Roma inter milano
Serie A
04.12.2021
Stadio Olimpico
fc botosani universitatea craiova
Liga 1
06.12.2021
Stadionul Municipal, Botoșani