croatia
spania
EURO 2020
28.06.2021
Parken, Copenhaga
GG
2.05
19:00 - ProTV

Croația – Spania – Ponturi Pariuri EURO 2020

Ultimul update pe: decembrie 20, 2024
Rate this post

Pe teren neutru, în capitala Danemarcei, pe „Parken Stadium”, Croația – Spania se vor lupta pentru un loc în sferturile de finală ale EURO 2020. Cele două echipe se află pe partea superioară a tabloului și, în cazul unei calificări, vor întâlni câștigătoarea meciului de la București, dintre Franța – Elveția.

Croația și Spania au avut, în faza grupelor, evoluții cu rezultate aproximati asemănătoare. Calificarea au obținut-o grație rezultatelor din ultima etapă, atunci când ambele au învins, pe Scoția, respectiv pe Slovacia. Și ambele au terminat pe pozițiile secunde în grupele lor. Dacă poziția a doua era cumva previzibilă în ceea ce-i privește pe croați, ibericii se așteptau să „aresteze” fotoliul de lider, ocupat de Suedia.

Optimea de finală dintre Croația – Spania se va consuma luni seară, 28 iunie, de la ora 19.00, la Copenhaga. Meciul va fi transmis de PROTV. Tot pentru ziua aceasta, vezi cotele și pentru Franța – Elveția!

Croația – Spania, statistici & motivarea ponturilor – fotbal EURO 2020

  • Deși nu a convins în faza grupelor, Spania a ajuns la 11 partide fără înfrângere. Iar în ultimul meci a arătat ca o echipă descătușată, înscriind de cinci ori.
  • Croații au un parcurs sinuos și nu mai alcătuiesc echipa care în 2018 ajungea în finala Cupei Mondiale. Au doar o victorie în ultimele cinci jocuri.
  • Croația a primit gol de fiecare dată în ultimele cinci partide.
  • „Furia roja” a terminat fără gol încasat în patru din ultimele cinci jocuri.

Croația – Spania, ponturi fotbal EURO 2020

Croația joacă din postura de vicecampioană mondială – fotbal EURO 2020

Cel puțin după ce a arătat în faza grupelor, Croația nu pare o echipă care ar putea ajunge mai departe, în fazele superioare ale EURO 2020, după optimile de finală. Însă, într-o zi cum Spania a tot avut, fără inspirație în fața porții, croații pot suplini unele lipsuri cu experiența.

Contra unei Anglie sub așteptări, Croația s-a înclinat la limită, 0-1. A urmat doar un rezultat de egalitate cu Cehia, meci în care naționala lui Zlatko Dalic a alergat după egalare. A fost nevoie de un gol al lui Perisic, care a venit în minutul 47. Iar croații atât au putut, chiar dacă aveau să joace „decisivul” cu Scoția, pe „Hampden Park” din Glasgow.

Perisic a fost din nou în formă. A dat pasa decisivă la primul gol, cel al lui Vlasic, în minutul 17, însă până la pauză Croația a fost egalată.

După revenirea de la cabine, Modric a trimis un exterior superb, de la aproximativ 20 de metri, în plasa scoțiană. Iar la golul final, Luka Modric și-a luat în serios meseria de pasator decisiv, servindu-l pe Perisic. Total de patru puncte, suficiente pentru Zlatko Dalic și ai lui ca să obțină calificarea de pe poziția secundă. E drept, la egalitate de puncte cu Cehia, cu același golaveraj +1, dar cu un gol mai mult marcat.

Croația – Spania, posibila formulă de start a antrenorului Zlatko Dalic

Zlatko Dalic nu a avea jucători indisponibili pentru jocul cu Spania, astfel că ar putea începe în formula 4-2-3-1 cu Livakovic – Vrsaljko, Vida, Lovren, Gvardiol – Kovacic, Brozoic – Perisic, Modric, Vlasic – Rebic.

„Furia roja”, dezlănțuită de abia în ultimul meci din grupe – meciuri EURO 2020

Spania a avut nevoie și de a treia partidă, în grupa alături de Suedia, Slovacia și Polonia, pentru a obține calificarea. Înaintea startului ultimei etape din faza grupelor, „Furia roja” era de abia pe poziția a treia, cu două puncte. I-ar fi fost îndeajuns și un rezultat de egalitate, cu Slovacia, însă ar fi fost dezamăgitor pentru iberici.

Spania nu și-a pierdut jocul de pase, chiar dacă în echipă nu mai are nume precum Xavi și Iniesta. În primele două partide, însă, nu a găsit soluții în fața porții. Contra Suediei, ibericii au stabilit un nou record de pase, au controlat jocul în proporție de 75%, au avut ocazii peste ocazii însă nu s-au întâlnit cu golul. Rezultat „alb” ce avea să-i coste prima poziție în grupă, care a fost ocupată de Suedia.

A urmat partida cu Polonia, în care Spania a avut, din nou, peste 700 de pase și aproape 70% la capitolul posesie. Din nou, doar egal, de această dată 1-1, rezultat final și din pricina faptului că Gerard Moreno, atacantul lui Villarreal, a ratat de la punctul cu var.

Contra Slovaciei, la Sevilla, Spania era obligată cel puțin moral să câștige. A făcut-o și a contat și în atac. A câștigat cu scorul de 5-0, a dominat copios și a închis din nou foarte bine defensiv. Două dintre golurile ibericilor au fost trecute în „contul” slovacilor, ca autogoluri, iar Laporte, Sarabia și Torres s-au aflat la primele reușite.

Fără gol primit în patru din ultimele cinci jocuri – Croația – Spania

Teorie simplă: dacă mingea e la tine, nu încasezi gol. Se aplică foarte bine în cazul Spaniei, care și-a tocat adversarii prin jocul de pase.

În patru din ultimele cinci jocuri, Spania nu a primit gol. E vorba de partidele de la European și de două amicale, contra Portugaliei și Lituaniei. Sunt 11 meciuri de când ibericii nu au mai pierdut.

Dacă altădată impresionau la capitolul ofensivă, de această dată trebuie luată în calcul apărarea Spaniei. Lipsită de Sergio Ramos. Cu Pau Torres și Laporte, care formează cuplul de fundași centrali, cu experimentatul Jordi Alba în banda stângă și cu, surprinzător, Llorente, în dreapta, care-l ține pe bancă pe Azpilicueta, unul dintre jucătorii-cheie ai lui Chelsea, câștigătoare a Ligii Campionilor. Iar Busquets, în fața lor, face foarte bine treaba defensivă.

De aici și cele două partide, cu Suedia și Slovacia, în care nici măcar nu s-a șutat pe spațiul porții iberice.

Prim „11” probabil al ibericilor – program EURO 2020

Luis Enrique nu va avea jucători indisponibili pentru meciul contra Croației, astfel că va începe, cel mai probabil în formula 4-3-3, cu: Unai Simon – Llorente, Laporte, Torres, Jordi Alba – Koke, Busquets, Pedri – Moreno, Morata, Sarabia.

Croația – Spania, meciuri directe (H2H) – meciuri EURO 2020

Conform celor de la uefa.com, Croația – Spania s-au întâlnit până acum de opt ori, iar balanța este una relativ echilibrată. Au fost trei victorii de partea croaților și patru pentru iberici, iar o partidă s-a încheiat la egalitate. De nouă ori a înscris selecționata în carouri, iar „Furia roja” a marcat 15 goluri.

Ultimele întâlniri relevate au avut loc în 2018, în UEFA Nations League. Croația – Spania s-au aflat într-o grupă cu Anglia și au terminat în spatele selecționatei Albionului. În meciul tur, ibericii i-au distrus pe croați, scor 6-0. Marcau jucători de la Real Madrid, niciunul dintre ei nemaifiind în lot acum.

La retur, croații au câștigat cu 3-2. Kramarik din pasa lui Perisic și „dublă” Jedvaj, servit de Modric și Brekalo. Golurile Spaniei au fost marcate de Ceballos și Ramos.

Croația – Spania s-au opus la EURO 2016, în faza grupelor. A câștigat Croația cu 2-1, în meciul decisiv, rezultat grație căruia a terminat pe prima poziție, iar ibericii pe locul secund. Alvaro Morata deschidea scorul, iar Kalinic a egalat din pasa lui Perisic. Ramos a ratat de la punctul cu var, apoi Kalinic i-a pasat decisiv lui Perisic. Semn că Perisic se simte bine atunci când joacă contra Spania, iar la EURO 2020 a arătat cel mai în formă dintre croați.

Croația – Spania, cotele caselor de pariuri

În grupurile noastre de Facebook și Telegram BETuri ai parte de multe surprize pe placul pariorilor – oferte exclusive, premii sub formă de pariuri gratuite, dar și ponturi LIVE! Hai să profiți și tu de toate acestea!

Spania s-a încălzit greu la EURO 2020, după două partide. Moment în care a venit pauza între faza grupelor și cea eliminatorie, ceea ce ar putea să-i scotă din mână pe iberici. Sau nu. În schimb, croații nu au arătat prea bine în niciunul dintre cele trei meciuri. Casele de pariuri o dau favorită pe Spania. Cine se califică urmează să întâlnească, cel mai probabil, Franța.

Alte ponturi utile: