Lazio – Monza – Ponturi Fotbal Serie A – 09.02.2025
Lupta la vârf în Serie A este mult mai puternică ca în ultimii ani. Echipa BETuri îți aduce cele mai bune pronosticuri pentru meciul Lazio – Monza, din runda cu numărul 24 a campionatului italian.
Lazio a revenit pe locul patru după ultimul succes din campionat, cel cu Cagliari. Dar pentru acel loc se duce o luptă crâncenă. Juventus și Fiorentina vizează un loc la masa bogaților.
Monza este ca și retrogradată, deși mai sunt 15 etape până la final. Echipa antrenată de Bocchetti are opt puncte de recuperat față de Cagliari, prima echipă care se află deasupra liniei roșii. Dar nu dă semne că ar putea face acest lucru.
Lazio – Monza se joacă duminică, 09.02.2024, de la ora 16:00, pe ”Stadio Olimpico” din Roma. Cine se va impune?
Statistici Lazio vs Monza – Pronosticuri Serie A
- Lazio are al treilea cel mai bun atac din campionat, după Inter și Atalanta, cu 40 de goluri marcate. Monza a înscris jumătate din golurile lazialilor până în acest moment, mai exact, 20 de reușite.
- Din punct de vedere defensiv, ambele echipe stau rău. Lazio a încasat 31 de goluri în primele 23 de etape, în timp ce Monza a primit cu doar trei mai mult, și anume 34 de goluri.
- Partida Lazio – Monza este mult mai importantă pentru gazde. Elevii lui Baroni au nevoie de un succes pentru a se menține în top patru. La Monza pare că toată lumea s-a împăcat cu ideea retrogradării. Formația din Lombardia i-a cedat în această iarnă pe Pablo Mari, Bono și Maldini, trei dintre cei mai importanți jucători ai echipei.
- Monza nu s-a descurcat deloc bine în deplasare în acest sezon. A obținut doar șapte puncte în 11 meciuri disputate. Iar pe ”Olimpico”, va da peste o echipă care are o singură înfrângere pe teren propriu în 2025.
Ponturi Lazio – Monza – Pariuri Serie A
Doar pe site-ul nostru găsești cel mai bun pronostic pentru meciul Lazio – Monza. În acest duel mergem pe cel puțin două goluri marcate de gazde (Lazio peste 1.5 goluri), la o cotă de 1.55 oferită de Betano. Elevii lui Baroni au înscris 20 de goluri în 11 etape pe teren propriu în acest sezon, ceea ce rezultă o medie de aproape două goluri pe meci. Iar acum vor da peste o echipă în genunchi, care așteaptă finalul sezonului pentru a merge în Serie B. Gazdele ar trebui să se impună și să rămână pe locul patru la finalul rundei.
Formă Lazio – Ponturi Serie A
”Capitolinii” s-au concentrat mai mult pe Europa League decât pe campionat. Cel puțin, așa reiese din rezultate. Lazio a terminat pe primul loc grupa principală, cu șase victorii în opt meciuri. Au scos un egal cu Ludogorets, au pierdut în ultima rundă cu Braga, dar în rest, au bătut tot.
În campionat însă, trupa lui Baroni nu traversează cea mai bună formă. Deși pe finalul anului 2024, Lazio părea de neoprit. A terminat anul cu un egal cu Atalanta și o înfrângere, 0-2, cu Roma. În 2025 a obținut un egal contra lui Como, 1-1, s-a impus cu 3-0 cu Verona, a pierdut 1-2 cu Fiorentina, iar în ultima etapă a câștigat cu Cagliari, 2-1.
Pentru a rămâne în top patru, gazdele au nevoie de un succes în meciul Lazio – Monza. Vor reuși să-l obțină?
Formă Monza – Pariuri Serie A
Monza pare că s-a împăcat cu gândul că la anul va evolua în Serie B. Pe teren nu mai arată nimic, antrenorul nu mai are nicio soluție, iar conducerea a cedat trei dintre cei mai importanți jucători. Lanternă roșie în Serie A în acest moment, Monza pare că acolo va termina sezonul.
Formația din Lombardia are o singură victorie în ultimele trei luni și jumătate. În urmă cu patru etape s-a impus surprinzător cu 2-1 acasă cu Fiorentina. Prin acest succes, a întrerupt o serie de cinci înfrângeri consecutive, toate cu 1-2, cu Udinese, Lecce, Juventus, Parma și Cagliari. Dar succesul nu a contat. Pentru că Monza a pierdut următoarele trei partide: 1-3 cu Bologna, 0-2 cu Genoa și 0-1 cu Verona.
Elevii lui Bocchetti au nevoie de o serie de câteva victorii pentru a mai spera la salvare. O vor începe în partida Lazio – Monza?
Formații probabile Lazio – Monza – Pronosticuri Serie A
Gazdele se pot baza pe următorul ”prim 11” în meciul Lazio – Monza:
Provedel – Marusic, Gila, Romagnoli, Hysaj – Guendouzi, Rovella – Isaksen, Dia, Zaccagni – Castellanos.
Oaspeții pot alinia următoarea echipă în acest duel:
Turati – Izzo, Lekovic, Palacios – Pereira, Urbanski, Sensi, Kyriakopoulos – Ciurria, Vignato – Mota.
Meciuri Directe (H2H) Lazio – Monza – Meciuri Serie A
”Lazialii” au dominat ultimele dispute directe Lazio – Monza. Au câștigat trei dintre ultimele cinci partide, iar celelalte două meciuri s-au terminat la egalitate. În turul acestui campionat, Lazio s-a impus cu 1-0, prin golul lui Zaccagni. Dar acum joacă acasă, nu mai sunt presați de meciurile din Europa League, și au în față o formație mult mai slabă decât în turul campionatului.
Concluzii
Pentru tine, Echipa BETuri pune la dispoziție cele mai bune ponturi pentru meciul Lazio – Monza. E adevărat, ”capitolinii” nu au arătat foarte bine în startul anului 2025. Dar Lazio reprezintă o echipă puternică, valoroasă, care luptă pentru un obiectiv clar. De cealaltă parte, Monza e la pământ, din toate punctele de vedere. Și este greu de crezut că echipa lui Bocchetti va reuși să facă un meci bun pe Olimpico în fața unui adversar care joacă la victorie.
Pentru tine am analizat și meciuri interesante de fotbal, precum Nice – Lens, Celta Vigo – Betis, Oțelul – Rapid, Empoli – Milan, OFI Creta – PAOK, Universitatea Craiova – U Cluj, Sepsi – Farul sau Atheltic Bilbao – Girona.
De asemenea, te invităm să arunci un ochi și pe paginile noastre de Baschet, UFC, sau Tenis, unde am analizat cele mai bune meciuri de la Transylvania Open, precum Seidel – Cristian.
Rămâi alături de noi și transformă-ți pasiunea într-o modalitate de a face profit. Spor(t) în toate!