tineri copa america 2021
Alexandru Lupu
11 iunie 2021

Tineri Copa America 2021 – Îl putem descoperi pe noul Messi sau Neymar la acest turneu final?

America de Sud a fost mereu o pepinieră incredibilă de tinere talente pentru marile cluburi europene. Chiar dacă ediția din acest an este dată peste cap din cauza pandemiei, la start se vor afla nume importante și extrem de cunoscute iubitorilor fotbalului. Vorbim despre Lionel Messi sau Neymar, care se pot duela pentru trofeul acordat celui mai bun jucător al competiției. Alte staruri importante vor fi prezente la această ediție, nu doar în taberele Braziliei sau Argentinei. Totuși, acest articol nu este despre acest lucru. Ci despre tineri de la Copa America 2021.

În continuare, vom vorbi despre jucătorii de mâine, adică viitorul fotbalului sud-american. Cum va arăta el după retragerea lui Lionel Messi și terminarea perioadei de glorie în cazul altor jucători. Vom alcătui un top al tinerilor fotbaliști, iar unii dintre aceștia sunt, cu siguranță, deja foarte bine cunoscuți la nivel mondial. Chiar dacă niciunul dintre numele ce urmează a fi prezentate nu sună familiar, cu siguranță veți mai auzi despre o parte dintre acești jucători. Toți au potențialul de a evolua la cel mai înalt nivel la echipele naționale și de club în următorii ani. Vom afla cine este noul Neymar la Copa América 2021? Sau poate Argentina i-a găsit un sprijin important lui Lionel Messi?

Formatul competiției & recordul

Copa América 2021 va fi a 47-a ediție a competiției, cea mai importantă între selecționatele Americii de Sud și echivalentul Campionatului European. Să nu uităm, vom avea cele două competiții disputate simultan. Turneul care inițial trebuia să se joace pe teritoriul a două țări (Argentina și Columbia) a rămas cu Brazilia drept țară-gazdă. Asta după ce Argentina și Columbia s-au retras din cauza valului de coronavirus care face ravagii în aceste săptămâni în America de Sud. Dar și a protestelor columbiene! Mai mult, Copa América 2021 trebuia să fie de fapt 2020, dar ediția de anul trecut a fost amânată pentru această vară, la fel ca Euro.

Brazilia, chiar gazda acestei ediții, este deținătoarea en-titre a trofeului. „Auri-verzii” s-au impus categoric la ediția din 2019, iar lotul de atunci este în mare măsură același și acum. Cu mici modificări, inclusiv selecționarea unor tineri fotbaliști, pe care îi vom prezenta în acest articol. Altfel, trebuie să amintim că nu selecționata din „Țara Cafelei” este cea mai de succes echipă a competiției. „Seleção” are nouă titluri în vitrină. Uruguayul s-a impus de nu mai puțin de 15 ori la Copa America!

Prim 11 ideal U23

În continuare, vă prezentăm 11 fotbaliști U-23 din loturile naționalelor calificare la Copa América 2021, un posibil prim 11 al talentelor Americii de Sud. Nu uita că am făcut același lucru și cu tinerii jucători de la Euro 2020.

Goalkeeper: Wuilker Faríñez (RC Lens/Venezuela) – 23 de ani – Tineri Copa America 2021

Poate că numele lui Faríñez nu spune prea multe iubitorilor fotbalului european. Totuși, acesta este unul dintre cei mai promițători goalkeeperi ai Americii de Sud. Chiar dacă are o înălțime de doar 1,78 metri, fiind unul dintre cei mai scunzi portari la acest nivel, jucătorul legitimat în Ligue 1, la Lens, a impresionat până acum prin evoluțiile sale.

Chiar dacă nu a avut timp până acum să se impună în fotbalul din Hexagon, Faríñez este printre fotbaliștii de urmărit din lotul Venezuelei. Remarcat la ediția din 2017 a Cupei Mondiale U-20, acolo unde și-a condus selecționata până în marea finală, Faríñez a fost un fotbalist precoce. Până la vârsta de 19 ani, acesta strânsese deja 85 de partide în tricoul celor de la Caracas. Cel poreclit „El Felino” a fost în atenția unor cluburi precum Barcelona sau Benfica, înainte de transferul în Ligue 1.

Fundaș dreapta: Emerson (Barcelona/Brazilia) – 22 de ani – Copa América 2021

Apărătorul catalanilor, care a jucat până acum sub formă de împrumut la Real Betis, într-un acord între cele două cluburi care au implicat mai multe clauze contractuale, este pregătit să se facă remarcat în fotbalul internațional. Misiunea va fi una dificilă la această ediție a Copa América, deoarece concurent direct pe post în naționala Braziliei este Danilo.

În ceea ce privește echipa de club, Emerson ar putea începe stagiunea pe Camp Nou direct în postura de titular. Este clar un jucător defensiv mult mai bun decât americanul Serginio Dest. Totuși, sunt și alte mari cluburi care și-au manifestat interesul pentru fotbalist, precum Arsenal sau Internazionale.

Fundaș central: Ronald Araujo (Barcelona/Uruguay) – 22 de ani – Copa América 2021

Diego Godin a ajuns la finalul carierei, așa că naționala Uruguayului avea nevoie de un înlocuitor demn pentru fotbalistul trecut pe la Atletico Madrid sau Inter Milano. Și pare că l-a găsit, în persoana lui Araujo.

Ronald Araujo a fost transferat de Barcelona în vara lui 2018, iar inițial fusese trimis la echipa a doua. O conjunctură favorabilă l-a adus pe acesta în anturajul primei echipe. De atunci sud-americanul și-a câștigat un loc chiar în primul 11 al trupei de pe Camp Nou. Araujo a devenit unul dintre apărătorii importanți ai echipei, alături de Gerard Pique, Clement Lenglet și Oscar Mingueza. 30 de partide și două goluri a strâns până acum acesta la Barcelona.

Araujo este pregătit acum să-l acompanieze pe Jose Maria Gimenez în centrul defensivei „celeste”. Asta deși jucătorul catalanilor are doar o selecție pentru națioanal din Uruguay.

Fundaș central: Eder Militao (Real Madrid/Brazilia) – 23 de ani – Tineri Copa America 2021

După transferul de la FC Porto la Real Madrid, Militao s-a integrat rapid în garnitura trupei de pe Santiago Bernabeu. Brazilianul a profitat și de absențele din defensiva „blanco”. În acest sezon, a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei, după accidentarea căpitanului Sergio Ramos. Cele mai solide prestații ale sud-americanului au fost în sferturile de finală UEFA Champions League, contra lui Liverpool. Atunci, Realul a încasat un singur gol în 180 de minute, în ciuda problemelor din defensivă și a forței ofensive pe care o aveau „cormoranii”.

Deja o certitudine la echipa de club, Militao trebuie să se adapteze acum și la naționala Braziliei. Concurența este enormă și aici. Printre fundașii centrali regăsim nume uriașe ale fotbalului mondial, precum Thiago Silva (Chelsea) sau Marquinhos (PSG). Totuși, fostul fotbalist al celor de la Porto ar putea juca un rol esențial la turneul final care ar putea aduce a 10-a Copa America din vitrina „ Seleção”.

Fundaș stânga: Renan Lodi (Atletico Madrid/Brazilia) – 23 de ani – Copa América 2021

Lodi, privit în urmă cu nu foarte multă vreme drept unul dintre cei mai promițători apărători stânga din lume, și-a pierdut încet influența în jocul lui Atletico. Brazilianul a prins mai puțin de o treime din jocurile campionilor din La Liga în această stagiune. El a avut însă un rol decisiv în câștigarea campionatului, datorită prestației din jocul cu Osasuna.

La fel ca și la clubul pregătit de Diego Simeone, cel văzut drept urmașul lui Filipe Luis nu are prea multe șanse de a fi titular nici la naționala „Carioca”. Și asta nu pentru că nu ar avea valoarea necesară unei asemenea posturi, ci pentru că îl are concurent direct pe Alex Sandro. Totuși, Lodi ar putea prinde primul 11 în unele meciuri de la acest turneu final.

Mijlocaș central: Federico Valverde (Real Madrid) – 22 de ani – Copa América 2021

Dacă inițial Fede Valverde era confundat cu fiul lui Ernesto Valverde (fost antrenor al Barcelonei), mijlocașul în vârstă de 22 de ani a reușit încet, dar sigur să-și creioneze propriul nume în fotbalul mare.

Acesta a reușit să spargă trio-ul senzațional de la mijlocul „galacticilor” (Modric – Kroos – Casemiro). El a devenit astfel un punct fix în echipa madrilenă. Valverde are în palmares un titlu în La Liga și o Supercupă a Spaniei. În acest sezon, tânărul fotbalist a marcat trei goluri și a oferit un asisst colegilor săi de la echipa de club. Cu pasa decisivă trebuie să vină și la națională, acolo unde veteranii Luis Suarez și Edinson Cavani vor aștepta baloane pe care să le transforme în goluri pentru „celești”.

Mijlocaș central: Rodrigo Bentancur (Juventus) – 23 de ani – Tineri Copa America 2021

Bentancur a venit pe Allianz Stadium în urmă cu patru ani, iar șansele pe care le-a primit la prima echipă nu au întârziat să apară încă din primul sezon. De atunci, uruguayanul a tot crescut și a ajuns unul dintre oamenii de bază ai lui Juventus.

Fotbalistul în vârstă de 23 de ani, format la academia celor de la Boca Juniors, a câștigat de trei ori titlul de campion al Italiei. El mai are în palmares două Supercupe și o Cupă pe plan intern.

Alături de Valverde, Rodrigo Bentancur alcătuiește unul dintre cele mai bune cupluri de mijlocași centrali de la această ediție a Copa América și speră ca împreună cu selecționata „celestă” să pună mâna pe marele trofeu. Despre Copa America vom vorbi și la Beturi Show, podcastul nostru săptămânal!

Mijlocaș central: Lucas Paqueta (Lyon/Brazilia) – 23 de ani – Copa América 2021

Paqueta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor în tricoul celor de la AC Milan. Dar el se descurcă excelent în tabăra lui Lyon. Brazilianul a fost unul dintre cei mai buni jucători ai francezilor, alături de care a ocupat poziția a patra în Ligue 1. Nouă goluri și cinci assisturi a reușit Paqueta în jocurile din campionatul Franței.

Paqueta nu strălucește doar la echipa de club. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani pare a fi unul dintre favoriții lui Tite și ar putea prinde primul 11. El va lua fața unor nume precum Fred sau Douglas Luiz. Să nu uităm, jucătorul de la Lyon a fost integralist în jocul cu Ecuador din 5 iunie. Contra Paraguayului a înscris pe final, după ce l-a înlocuit pe Fred la pauză.

Mijlocaș ofensiv: Facundo Torres (Penarol/Uruguay) – 21 de ani – Copa América 2021

Probabil cea mai surprinzătoare prezență în acest prim 11, dar Torres este un jucător care a fost recompensat de selecționerul Oscar Tabarez pentru sezonul excelent în tricoul lui Penarol. Acesta a debutat recent în tricoul „celeștilor” și speră să fie om de bază la turneul final ce va debuta în weekend.

Un excelent fotbalist de picior stâng, Facundo Torres poate juca pe orice post în ofensivă. El are o abilitate incredibilă de a trece de adversari prin schimbări rapide de viteză și dribblinguri spectaculoase. Manchester United se interesează puternic de serviciile sale și l-am putea vedea în Europa din această vară.

Atacant: Vinicius Junior (Real Madrid/Brazilia) – 20 de ani – Tineri Copa America 2021

Jucătorul „galacticilor” are doar 20 de ani, deși are deja multe meciuri importante în tricoul clubului de pe Santiago Bernabeu. Este al treilea fotbalist al madrilenilor pe care îl includem în acest prim 11, după Eder Militao și Fede Valverde.

Vinicius Jr. și-a făcut debutul în fotbalul mare în țara natală, la Flamengo, în 2017. Peste doar un an avea să vină transferul la clubul „blanco”. Imediat a devenit o piesă importantă în angrenajul lui Zinedine Zidane. E drept, el a profitat și de condiția fizică mai puțin bună a belgianului Eden Hazard. Vinicius a reușit să fie decisiv atât în UEFA Champions League, cât și în El Clasico. Chiar dacă îi lipsește eficiența în fața porții, tehnica în regim de viteză este senzațională pentru brazilianul din banda stângă.

Atacant: Lautaro Martinez (Inter Milano/Argentina) – 23 de ani – Copa América 2021

Și cum am putea încheia altfel acest prim 11, dacă nu cu unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști ai turneului? Lautaro nu mai este de ceva vreme doar o tânără speranță, ci a devenit o certitudine în tricoul lui Internazionale și al naționalei „pumelor”.

Argentinianul are deja o cotă de piață de peste 80 de milioane de euro și marchează pe bandă rulantă în Serie A. Iar evoluțiile sale au atras atenția granzilor fotbalului european. S-a zvonit foarte mult despre un interes al Barcelonei pentru vârful care face o pereche formidabilă în atacul de pe Giuseppe Meazza cu Romelu Lukaku. Dintre toți acești tineri de la Copa America 2021, Lautaro pare cel care va avea impactul cel mai mare.

Alți tineri jucători de urmărit la Copa America 2021

Și pentru că doar 11 poziții nu ne sunt suficiente pentru a prezenta toate tinerele talente ce vor lua startul la competiția din Brazilia, se cuvin și câteva mențiuni speciale, pe următoarele posturi:

Fundași – Fotbal Copa América 2021

  • Pervis Estupiñán (Villarreal/Ecuador) – 23 de ani. Câștigător UEFA Europa League alături de „Submarinul Galben” și unul dintre jucătorii importanți în campania care i-a adus lui Villarreal primul trofeu european din istorie
  • Carlos Cuesta (Genk/Columbia) – 22 de ani. Probabil fără prea multe șanse la echipa națională în fața lui Davinson Sanchez sau Yerry Mina. Este totuși un fotbalist a cărui cotă ar putea exploda în următoarea perioadă.

Mijlocași – Program Copa América 2021

  • Yangel Herrera (Granada/Venezuela) – 23 de ani: Herrera a evoluat la Granada din postura de fotbalist împrumutat de la nimeni alta decât Manchester City. Va reuși venezuelanul să-i convingă pe conducătorii de pe Etihad să-l păstreze?
  • Douglas Luiz (Aston Villa/Brazilia) – 23 de ani: Nici despre Luiz nu sunt foarte multe de spus. Cotat deja la peste 30 de milioane de euro, acesta este om de bază la Villa în Premier League. Îi va fi greu totuși să prindă primul 11 în naționala Braziliei.
  • Exequiel Palacios (Leverkusen/Argentina) – 22 de ani. Acum câteva sezoane, tânărul argentinian era văzut drept un adevărat start în devenire al fotbalului mondial. Lucrurile s-au mai schimbat și Palacios a tot stat în umbra lui Kai Havertz sau Florian Wirtz la „aspirine”. A sosit și vremea lui?
  • Nicolas Dominguez (Bologna/Argentina) – 22 de ani. Un fotbalist cu excelente valențe defensive, dar care ajută mult și la construcție. „Pumele” sunt în căutarea unor tineri jucători în jurul cărora să reclădească o națională puternică, iar Dominguez ar putea fi unul dintre aceștia.
  • Cristian Casseres Jr. (New York Red Bulls/Venezuela) – 21 de ani. Poate că nu este foarte cunoscut iubitorilor fotbalului european, dar Casseres Jr. se anunță a fi unul dintre viitoarele staruri ale Venezuelei.

Atacanți – Tineri Copa América 2021

  • Julio Enciso (Libertad/Paraguay) – 17 ani: Liderul generației sale, Enciso este juniorul acestei ediții de Copa América 2021. Este greu de crezut că acesta va fi titularizat, dar ar putea reprezenta o soluție interesantă pentru finalul partidelor.
  • Carlos Palacios (Internacional/Chile) – 20 de ani: Palacios poate evolua atât ca aripă, cât și în zona centrală a terenului. Brazilienii de la Internacional și-au asigurat serviciile sale până în 2022, dar ar putea pleca rapid din America de Sud. În stagiunea precedentă, acesta a fost desemnat al doilea cel mai bun fotbalist din campionatul chilean.

Tineri Copa America 2021 – Talente care ratează turneul

Sunt și câțiva jucători extrem de importanți care vor lipsi, din diverse motive. Oricare dintre aceștia ar fi putut intra în topul nostru:

  • Rodrygo (Real Madrid/Brazilia) – 20 de ani. Dacă Vinicius Jr. a fost luat în lotul „Carioca”, Rodrygo a fost lăsat în echipa U-23 a Braziliei, în vederea pregătirii Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Acolo, jucătorul madrilen va fi om de bază, alături de Martinelli sau Reinier.
  • Darwin Nunez (Benfica/Uruguay) – 21 de ani. Vârful din Uruguay a impresionat în ultimul sezon în tricoul „vulturilor”, dar o accidentare de ultim moment îl ține departe de lotul „celeștilor” pentru turneul sud-american. Va putea fi Nunez un înlocuitor al veteranilor Suarez și Cavani?
  • Thiago Almada (Velez Sarsfield/Argentina) – 20 de ani. În aceeași situație cu Rodrygo, Almada a fost preferat la lotul U-23 în vederea pregătirii Jocurilor Olimpice. Sunt alte nume interesante în acea echipă a Argentinei. Îl amintim aici doar pe Pedro de la Vega, un excelent fotbalist de bandă dreaptă.

Concluzii

Sperăm că sunteți încântați de primul 11 U-23 pe care l-am alcătuit din jucătorii selecționați pentru Copa América 2021. Dacă o bună parte dintre fotbaliști sunt deja certitudini în fotbalul european, pentru alții acest turneu final ar putea reprezenta o importantă rampă de lansare. Cine crezi că va fi cel mai bun tânăr jucător al competiției? Tineri și Copa America este cu siguranță o combinație explozivă!

Până la următoarele dueluri de la Copa América, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cele mai spectaculoase meciuri ale echipelor naționale din America de Sud. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site. Dar și previewuri interesante, precum e cel pentru Final 4 din Liga Campionilor la handbal masculin. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!