ciclism

Despre ciclism – Ce este, scurt istoric și pe ce poți paria

Autor: Cristi Geiger
Ultimul update pe: noiembrie 23, 2023
5/5 - (1 vote)

Când te gândești la „ciclism”, probabil îți imaginezi o scurtă plimbare cu bicicleta. Ei bine, nu este chiar așa. Un sport precum ciclismul este unul dintre cele mai grele din lume. În plus, competiții consacrate precum Turul Franței, Il Giro, Turul Flandrei sau Paris-Roubaix sunt populare în multe țări din Europa.

Cei mai mulți fani din ciclism sunt din Belgia, Franța, Italia, Olanda sau Spania, însă și în România a devenit din ce în ce mai cunoscut. Echipa BETuri îți prezintă în continuare ce este ciclismul, un scurt istoric, care sunt regulile sale și pe ce poți paria.

Ciclism – Ce este

Primele biciclete au apărut în secolul al 19-lea, dar un sport precum ciclism s-a dezvoltat, mai degrabă, după anii 1900, când s-a desfășurat prima ediție a Turului Franței. Ciclism este un sport în care mai multe echipe profesioniste se întrec în diferite competiții. Câștigătorul din clasamentul general este răsplătit cu puncte în clasamentul Uniunii Cicliste Internaționale, dar și cu premii în bani.

Ce mai trebuie să știi despre ciclism? Că sunt două categorii de curse principale: curse pe etape și curse de o zi. La cele din urmă, învingătorul declarat este cel care trece primul linia de sosire.

Îți vom explica în continuare un scurt istoric, reguli generale și care sunt cele mai importante competiții.

Scurt istoric

Istoria unui sport precum ciclism ne atestă faptul că prima cursă atestată documentar a avut loc în Franța. A măsurat doar 1,200 de metri și a avut loc pe 31 mai 1868, în parcul Saint-Cloud din Paris. Câștigător a fost un englez, James Moore, cel care a pedalat o bicicletă cu anvelope de cauciuc masiv.

În schimb, prima competiție adevărată, pe o distanță mai mare, a fost Paris – Rouen. Tot Moore a câștigat. El a parcurs 123 de kilometri pe bicicletă în 10 ore și 40 de minute. În prezent, această distanță scurtă se parcurge în mai puțin de 2 ore de către cicliștii profesioniști.

Cel mai vechi club de ciclism din lume s-a înființat în Statele Unite, în anul 1887. A purtat numele de St. Louis Cycling Club. A funcționat neîntrerupt timp de multe decenii, această echipă fiind sponsor pentru mai multe competiții.

Și dacă tot am amintit de „Marea Buclă”, așa cum îi se mai spune Turului Franței, această competiție de ciclism a luat naștere în 1903. Competiția era înființată de două reviste populare la acea vreme în Franța, Le Velo și L’Auto. Turul Franței s-a desfășurat anual de atunci și până în prezent, exceptând perioadele celor două războaie mondiale. Primul învingător a fost Maurice Garin, iar cel mai recent, din 2023, este Jonas Vingegaard, din Danemarca.

Reguli ciclism

În ciclism există două ligi principale, fiind un format similar ca în ligile interne de fotbal: World Tour (prima divizie) și Pro Tour (a doua divizie). Formațiile cu cei mai buni cicliști sunt în World Tour, aici unde se acordă cele mai substanțiale premii în bani. În total, 18 echipe formează prima divizie și 17 în a doua.

Uniunea Ciclistă Internațională organizează an de an diferite curse, unele sunt în World Tour, altele nu, fiind cotate în clasa „Europe Tour,” „Asia Tour”, „Africa Tour”, „America Tour” sau „Oceania Tur”. Practic, avem curse din ianuarie și până în decembrie pe toate continentele.

Așa cum explicam anterior, în ciclism există curse pe etape și curse de o zi. În cele pe etape se stabilește un învingător într-un clasament general. Acesta se întocmește după fiecare rundă disputată. La final, rutierul cu cel mai bun timp a câștigat. În cursele de o săptămână, de regulă, sunt șapte sau opt etape.

În cursele de o zi din ciclism, situația stă ceva mai limpede. În sensul că învingător va fi rutierul care trece primul linia de sosire.

De asemenea, mai există în acest sport și probe de contratimp individual și contratimp pe echipe. Acestea, de regulă, sunt incluse în competițiile de top din ciclism.

Ca reguli în ciclism am putea trece, de asemenea, și clasamentele secundare întocmite în cursele pe etape. Acestea conțin clasamente pentru cel mai bun sprinter, cel mai bun cățărător sau cel mai bun tânăr (U-23). Iată, pe scurt, cum se întocmesc:

  • Clasamentul tinerilor este realizat după performanțele cicliștilor eligibili (U-23 adică) în clasamentul general.
  • Clasamentul cățărătorilor se ia în funcție de câte puncte adună fiecare ciclist pe cățărările dintr-o cursă.
  • Clasamentul sprinterilor se ia după punctele adunate la sprinturile finale dintr-o etapă sau din sprinturile intermediare.

Echipament ciclism

Un ciclist profesionist trebuie să aibă, evident, o bicicletă performantă. În ciclism, producători precum Specialized, Bianchi, Canyon, Colnago, Trek, Shimano, Merida, Scott sau Pinarello sunt printre furnizorii de biciclete pentru cele mai bune echipe din acest sport.

Pe lângă bicicletă, mai este nevoie și de un echipament de ciclism. Acesta este compus din pantaloni mulați, tricou mulat, plus un maiou. De asemenea, un ciclist mai are nevoie, în mod obligatoriu, de cască, ochelari și pantofi adecvați pentru ciclism.

Echipamentul are rolul de a păstra temperatura corpului în limitele normale, întrucât în ciclism se desfășoară competiții pe frig, ploaie și, în rare cazuri, chiar pe viscol.

Cele mai populare competiții de ciclism

În ciclism, cele mai populare competiții sunt următoarele:

Competiții pe etape:

  • Turul Franței (sau Le Tour)
  • Turul Italiei (sau Il Giro)
  • Turul Spaniei (sau La Vuelta)
  • Paris-Nice
  • Tirreno-Adriatico
  • Turul Cataloniei
  • Turul Țării Bascilor
  • Criteriul Dauphine
  • Turul Elveției

Curse de o zi:

  • Turul Flandrei
  • Paris-Roubaix
  • Liege-Bastogne-Liege
  • Milano-Sanremo
  • Turul Lombardiei
  • Campionatul Mondial
  • Campionatul European

De asemenea, ciclismul este inclus și la Jocurile Olimpice. Acolo au loc două probe: una de fond și una de contratimp individual.

Curse de ciclism în România

Și în România s-a dezvoltat destul de mult ciclismul. Asta datorită transmisiunilor Eurosport, canalul TV ce difuzează toate competițiile internaționale, începând cu anii 1990.

Cea mai bună competiție de ciclism din România este Turul Sibiului, care se desfășoară în fiecare an în luna iulie. Pe lângă cursa din Ardeal, mai avem Turul României și Turul Ținutului Secuiesc. De obicei, Turul României are loc în septembrie. În 2023, din păcate, nu s-a putut desfășura.

Pariuri pe ciclism

Ești parior înrăit și vrei să pariezi pe ciclism? Să știi că sunt în România câteva case de pariuri ce au în oferta lor acest sport. Este vorba de Betano, Betfair, Unibet, Netbet, 888Sport, eFortuna sau Favbet.

Poate cea mai completă experiență de pariere pe ciclism o are Betfair Sport. La acest operator, în timpul marilor competiții precum Turul Franței, Giro sau Vuelta, poți plasa mai multe tipuri de pariuri. De exemplu, poți paria pe câștigătorul etapei, pe un duel între doi cicliști (adică să alegi cine se clasează mai bine în acea etapă) sau cine va câștiga clasamentele secundare (sprint, cățărare sau tineri).

În rest, la majoritatea caselor de pariuri sunt pariuri antepost. De exemplu, pentru Turul Franței 2024, Unibet Pariuri Online îi acordă o cotă de 1.75 lui Vingegaard pentru victoria la general. Al doilea favorit este văzut Pogacar, cel care primește o cotă de 7.00.

Tot la Unibet sunt pariuri pe ciclism în cursele de o zi (sau așa numitele clasice). Pentru Milano-Sanremo, favorit este văzut Mathieu Van der Poel, actualul campion mondial pe șosea. Olandezul primește o cotă de 4.00.

În schimb, pentru Turul Flandrei există un echilibru între Pogacar și Van der Poel. Slovenul este ușor favorit, cu o cotă de 3.50. Olandezul, în schimb, primește un 3.75 din partea Unibet.

Concluzii

Ciclismul este unul dintre cele mai grele sporturi din lume. Rutierii parcurg mii de kilometri în cele mai importante competiții de ciclism. Desigur, în istorie au existat situații în care mari cicliști să fie prinși dopați, dar UCI a înăsprit regulile și au apărut din ce în ce mai puține cazuri.

Acest sport rămâne extrem de spectaculos, iar casele de pariuri îți pun la dispoziție destule modalități de pariere. Nu uita că echipa BETuri îți oferă pariuri antepost pentru Turul Franței, Giro și Vuelta în fiecare an.

Poți citi și alte materiale pe site-ul nostru: despre Cluj Arena, schi alpin, biatlon, bandy, bowls sau floorball. Nu uita și de articolele din fotbal: Cei mai buni jucători români din istorie, Cei mai buni jucători din istorie și România la Euro.

Până la următoarele articole din diverse sporturi, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cele mai spectaculoase meciuri și competiții. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site și pe Telegram BETuri. Spor(t) în toate!

[my_react_plugin]