
Preview Wimbledon 2021: Avancronica BETuri
Wimbledon 2021, show în iarba de la Londra! Suntem foarte aproape de startul celui de-al treilea Grand Slam al anului, astfel încât am analizat competiția înaintea debutului său. Fără Simona Halep la Wimbledon, suporterii români nu vor avea prea multe emoții în timpul meciurilor, dar spectacolul se anunță a fi la el acasă pe iarba de la All England Club.
În competiția masculină, Rafael Nadal este marele absent. După dezamăgirea de la Roland Garros, spaniolul a anunțat că nu va participa la Wimbledon 2021. Astfel că Novak Djokovic rămâne favorit la câștigarea trofeului. Totuși, nu trebuie să-l uităm pe legendarul Roger Federer, aflat poate la ultima șansă de se impune într-un Grand Slam. De urmărit va fi și ce vor face nume precum Medvedev, Zverev sau Tsitsipas. Pe tabloul principal se află și favoritul britanicilor, Andy Murray.
În ceea ce privește întrecerea feminină, absența Simonei nu este o pierdere doar pentru fanii români, ci și pentru întreg turneul. Halep este campioana en-titre, după triumful contra Serenei Williams din urmă cu doi ani. Pe lângă Simona, nici Naomi Osaka nu este prezentă la start, din motivele pe care le cunoaștem deja. Vor fi însă Serena Williams, Ashleigh Barty sau Iga Swiatek, gata pentru victorii pe linie.
Ediția din 2021 a Wimbledon este prima disputată după doi ani. Cea de anul trecut a fost anulată din cauza pandemiei, dar așteptarea britanicilor ia sfârșit. Ne așteptăm la un spectacol pe cinste și o organizare exemplară. Vorbim despre cel mai vechi și prestigios turneu din tenisul mondial. Competiția se va disputa între 28 iunie și 11 iulie, iar la finalele de simplu va fi permisă prezența spectatorilor la capacitate maximă. În rest, doar 50% din locurile disponibile.
Ponturi Pariuri Wimbledon 2021 – Cine se va impune pe iarba londoneză?
- Novak Djokovic se impune pe tabloul masculin – Cota 2,00 Unibet pariuri. Pentru început, vom miza pe sârbul care se află față în față cu istoria. Are liderul mondial șanse să realizeze Calendar Grand Slam?
- Ashleigh Barty câștigă competiția feminină – Tenis WTA – Cota 5,75 Fortuna pariuri tenis. Australianca nu este în cea mai bună formă în ultima vreme, dar stilul de joc ar trebuie să se plieze excelent pe iarba londoneză. Va veni titlul pentru liderul WTA?
Marii favoriți ai Wimbledon 2021 – Pe cine să urmărim în competiție?
Dintre cei 32 capi de serie de pe tabloul masculin, doar șase (Djokovic, Federer, Bautista Agut, Goffin, Dimitrov și Isner) au reușit să ajungă în trecut până în sferturile de finală la All England Club. Dintre aceștia, doar Djokovic și Federer au bifat performanța de cel puțin două ori. Un alt tenismen care se poate lăuda cu un istoric bun la Wimbledon nu este pe lista favoriților. Vorbim despre Marin Cilic (38 ATP), care a fost de patru ori între ultimii opt sportivi și are chiar o finală în palmares.
Ca de obicei în ultimele sezoane, nu putem deschide prezentarea listei marilor favoriți de la Wimbledon fără să-l menționăm pe Novak Djokovic. Sârbul este în căutarea celui de-al treilea titlu de Grand Slam al sezonului. Cu un eventual succes, el i-ar egala pe Roger Federer și Rafael Nadal la numărul de titluri majore câștigate (20). Mai mult, liderul mondial ar putea deveni primul om după Rod Laver în 1969 care reușește un Calendar Slam (câștigarea tuturor celor patru Mari Șlemuri într-un an).
Tenis Wimbledon 2021
Ediția din acest an de pe iarba londoneză ar putea reprezenta ultima șansă reală a elvețianului Federer de a câștiga un Grand Slam. Ajuns la 39 de ani și fără să fie în cea mai bună condiție în meciurile pe zgură sau hard, nu trebuie să uităm însă ce tenis poate produce acesta pe iarbă. Suprafața i se potrivește perfect stilului său și cu siguranță că vine cu un moral extrem de ridicat aici, înaintea probabil ultimelor două mari obiective din carieră: Wimbledon și Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Daniil Medvedev nu a arătat rău la Paris și a ajuns până în sferturile de finală, deși nu este foarte eficient pe zgură. Jocul său se pliază mai bine pe iarba rapidă de la All England Club, așa că rusul este de urmărit și ar putea ajunge departe în turneu. De văzut va fi și cum vor evolua Dominic Thiem, Alexander Zverev sau Stefanos Tsitsipas. Este de așteptat ca o parte dintre acești patru sportivi să se regăsească în „careul de ași” al competiției.
Pentru a nu-l uita nici pe favoritul tribunelor trebuie să-l menționăm și pe Andy Murray. Deși este departe de super-jucătorul care era în urmă cu cinci ani, o prestație bună a sa nu este exclusă, având în vedere și susținerea de care se va bucura. Murray are amintiri extrem de plăcute de pe Terenul Central, unde a câștigat Wimbledon de două ori (2013 și 2016), dar și Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. Alți veterani prezenți pe tablou sunt Juan Martin del Porto, Stan Wawrinka și Marin Cilic, dar probabil că nu vor emite prea multe pretenții la fazele superioare.
Fără Simona Halep, dar cu Barty și Serena mari favorite – Pariuri Wimbledon 2021
Din păcate, campioana ediției din 2019, Simona Halep nu va fi prezentă la startul Wimbledon 2021. După accidentarea stupidă de la Roma care a scos-o din circuit pentru Roland Garros, lucrurile păreau că se îndreaptă în direcția bună și românca va putea evolua la All England Club. Realitatea nu a fost chiar așa. Cel de-al treilea Grand Slam al anului își va desemna o nouă campioană în întrecerea feminină.
Cum am putea începe prezentarea favoritelor fără să o amintim pe Serena Williams? Cea mai mică dintre surorile legendare ale tenisului feminin, are 23 Grand Slam-uri în palmares. Serena este la doar un trofeu de a egala borna istorică deținută de Margaret Court. Serena s-a simțit mereu bine la Londra și suprafața se potrivește perfect pe stilul americancei, dar trebuie să vedem și în ce formă fizică se află aceasta.
Altfel, Ashleigh Barty pare a fi principala favorită a competiției. Este momentul ca australianca să livreze și pe iarbă, după ce a câștigat Roland Garros. Liderul mondial se va duela cu sportive ce nu par într-o formă extraordinară, dar al căror nivel de joc poate fi mult îmbunătățit la Wimbledon. Le amintim aici pe Karolina Pliskova, Petra Kvitova sau Garbine Muguruza. De asemenea, poloneza Iga Swiatek este mereu de luat în considerare, la fel și Aryna Sabalenka. Lupta se anunță a fi una extrem de deschisă în întrecerea fetelor.
Pariuri tenis Wimbledon 2021 – Cine va fi surpriza de pe tabloul masculin?
Este greu să prezici un nume care poate bate titanii din top, cel puțin în competiția masculină. Totuși, există doi tenismeni care au avut rezultate foarte bune în scurtul sezon de iarbă de dinaintea Wimbledon și care ar putea emite pretenții, de ce nu, la cel puțin un sfert de finală sau chiar o semifinală, în condiții favorabile.
Vorbim despre Ugo Humbert (25 ATP) și Matteo Berrettini (9 ATP). Francezul a ajuns în sferturile de finală la Stuttgart și mai apoi s-a impus la Halle. În competiția germană trecea de doi tenismeni extrem de valoroși: Alexander Zverev (6 ATP), respectiv Andrey Rublev (7 ATP). De cealaltă parte, Berrettini, pe care l-am fi așteptat mai degrabă să producă rezultate mari la Roland Garros, a câștigat un turneu de mare tradiție, Queen’s. Aflat chiar la debutul pe iarba londoneză în această întrecere, italianul nu este la prima prestație bună pe iarbă. În 2019, a câștigat la Sttutgart și a ajuns în semifinale la Halle. În vreme ce la Wimbledon a fost oprit doar de Roger Federer, finalist în urmă cu două sezoane.
Sinner și Musetti, două nume de urmărit!
Nu trebuie să-i uităm nici pe puștii teribili ai tenisului italian, Jannik Sinner și Lorenzo Musetti. Aceștia sunt doi dintre cei mai talentați jucători din generația lor și ar putea obține în sfârșit un rezultat mare. Să nu uităm că Musetti este omul care i-a luat două seturi lui Djokovic la Roland Garros și nu a fost departe de o surpriză uriașă. Totuși, va fi de văzut cum vor gestiona cei doi jocul pe iarbă. O suprafață nu foarte comună în calendarul competițional și care în 2020 a lipsit cu totul. Cert este că Italia are o șansă uriașă de a produce un rezultat bun, prin cei trei atleți enumerați.
Tinerele speranțe din competiția feminină Wimbledon tenis – Cine va fi remarcată?
Este greu să mai folosești termenul de „dark horse” când te referi la tabloul feminin. De ce? Pentru că în ultimii ani aproape că ne-am obișnuit doar cu învingătoare surpriză, la multe dintre Grand Slam-uri. Ar putea fi cazul și aici, după ce Krejcikova se impunea la Roland Garros fără să fie cotată printre favorite înainte de startul sezonului.
Astfel că nu vom menționa prea multe nume, ci ne vom axa pe unul singur. Cori „Coco” Gauff, în vârstă de doar 17 ani, este privită drept cea mai talentată jucătoare și înlocuitoarea surorilor Williams în inimile fanilor americani. Gauff și-a reglat și anumite probleme pe care le avea în joc, la serviciu și voleu, două arme esențiale pe iarbă. Astfel că ar putea chiar să câștige turneul. Ceea ce nu ar fi o surpriză uriașă, având în vedere lipsa de predictibilitate pe tabloul feminin.
Cele mai interesante statistici înaintea Wimbledon 2021 – Ponturi Pariuri Tenis
- Wimbledon este cel mai vechi turneu de tenis care există și în prezent. Prima ediție la All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra a avut loc în anul 1877.
- Turneul de la Wimbledon revine după doi ani de absență și se va disputa în condiții cu totul speciale. Doar 50% din capacitate va putea fi utilizată la meciurile din primele faze ale competiției, în vreme ce pentru finalele de la simplu din 10-11 iulie vor putea fi ocupate toate cele 15.000 locuri de pe Central.
- Cecul acordat campionilor de pe cele două tablouri de simplu a fost redus cu 25%, până la 1,7 milioane de lire sterline. Totuși, din fondul total de premii alocat pentru ediția de acum doi ani au fost tăiate doar 5%.
- Cel mai de succes tenismen pe iarba londoneză este elvețianul Roger Federer, cu opt succese.
- În ceea ce privește întrecerea feminină, recordul de triumfuri îi aparține Martinei Navratilova (nouă trofee).
Finala Wimbledon 2019 – Simona Halep era campioană acum doi ani
Ediția din 2019 a Wimbledon a fost ultima disputată, după ce competiția de anul trecut a fost anulată din cauza pandemiei. În urmă cu doi ani, suporterii români s-au bucurat de al doilea titlu de Grand Slam câștigat de Simona Halep. Probabil că ne aducem aminte cu toții de acea victorie superbă din finala contra Serenei Williams, în care americanca nu a avut vreo șansă. De altfel, românca a avut un parcurs excelent în cele două săptămâni de concurs și, în condiții normale, ar fi fost printre marile favorite și în 2021.
În ceea ce privește tabloul masculin, acesta a fost adjudecat de Novak Djokovic. Ultimul act a fost unul monumental, împotriva lui Roger Federer. Trofeul a fost decis în setul decisiv, în tie-break, după ce elvețianul chiar a ratat minge de meci. Și pentru că am adus aminte despre acel tie-break câștigat la limită de sârb, acea ediție din 2019 a fost prima în care s-a introdus această variantă de departajare la 12-12 în ultimul timp. Astfel încât meciuri precum John Isner – Nicolas Mahut din 2010, încheiat după trei zile la 70-68 în decisiv, sunt acum imposibile.
A fost pentru prima oară când ambele întreceri au fost câștigate de sportivi din Balcani. O altă bornă istorică importantă a fost reprezentată chiar de finala Djokovic – Federer, cel mai lung ultim act din istoria competiției (4 ore și 58 de minute).
Tenis Turnee Grand Slam – Wimbledon 2021 – Cine transmite competiția?
Eurosport deține exclusivitatea pentru competițiile de Grand Slam și va transmite atât meciurile de pe tabloul feminin, cât și cele de la masculin.
România, număr record de participanți la Wimbledon 2021 – Tenis România
Anterior retragerii Simonei Halep, anunțată în săptămâna premergătoare debutului tabloului principal, țara noastră stabilea un nou record în ceea ce privește numărul de tenismeni prezenți la un Grand Slam. Nu mai puțin de 17 sportivi erau erau înscriși în calificările sau tablourile principale. Fără Halep, le vom avea pe Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Irina Begu, Ana Bogdan și Monica Niculescu (venită din calificări).
Irina Bara, Jaqueline Cristian, Alexandra Dulgheru, Mihaela Buzărnescu, Gabriela Ruse, Gabriela Talabă și Irina Fetecău, respectiv Marius Copil, au fost eliminați din calificări. În ceea ce privește tabloul de dublu, România este reprezentată de perechile Andreea Mitu – Monica Niculescu, Nadiya Kichenok – Raluca Olaru și Cornelia Lister – Patricia Țig, la feminin, respectiv Kevin Krawietz – Horia Tecău și Jay Clarke – Marius Copil (wild card), la masculin. Dintre toți sportivii români, cele mai mari speranțe se leagă de Horia Tecău, campion pe iarba londoneză în trecut și de trei ori învins în finală. De asemenea, echipa româno-poloneză a câștigat titlul la Halle înainte de debutul la All England Club.
Predicții tenis Wimbledon 2021 – Vom avea parte de surprize?
- Aryna Sabalenka se califică în finala Roland Garros 2021 – Cota 5,00 Fortuna Pariuri. Bielorusa nu a impresionat la Paris și nu a trecut vreodată de turul 4 în turneele de Grand Slam. Acest lucru s-ar putea schimba însă acum, iar Sabalenka are toate argumentele pentru a fi în ultimul act.
- Tenis Wimbledon – Novak Djokovic câștigă turneul fără să cedeze vreun set – Cota 12,00 Betano Pariuri. Pe final, mergem pe un pariu îndrăzneț, dar care ne pute aduce de 12 ori suma mizată! Totuși, este greu să realizezi o asemenea performanță, mai ales pe iarbă. Dar merită riscul, nu-i așa?
Ediția de anul trecut a fost dată peste cap de pandemie și, în cele din urmă, anulată. Fără Wimbledon de doi ani, așteptarea a luat sfârșit și ne putem bucura din nou de tenisul spectacol pe iarba londoneză. Totuși, competiția din acest an are mai multe absențe sonore, dar sunt destui sportivi capabili să ne ofere meciuri legendare. Să nu uităm, la masculin îi avem pe Djokovic și Federer, în vreme ce la feminin Serena Williams este din nou în căutarea celui de al 24-lea Grand Slam. Îl va putea obține acum? Va mai câștiga Federer vreun Grand Slam în carieră?
Până la următoarele ponturi din tenis, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cele mai spectaculoase evenimente sportive. Nu uita că ai alte ponturi pentru tine pe site, dar și în grupurile noastre de Telegram BETuri și Facebook. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!