Reguli de succes pentru ponturi pariuri

Varietatea competiţiilor face de multe ori ca predicţia unui rezultat ori a altor elemente de joc să fie mai mult decât dificilă, în lipsa unor informaţii de primă mână în vederea parierii. Acesta este unul dintre motivele pentru care mulţi jucători încă mai consideră pariurile sportive un simplu joc de noroc, în care “ghicirea” unui număr de rezultate este echivalentul unei extrageri la loto. În realitate însă, lucrurile stau puţin diferit.

Astfel dacă la o loterie, spre exemplu, nu avem alte elemente decât statisticile şi simpla intuiţie cu privire la numerele alese, la pariuri sportive avem mult mai mulţi factori de luat în calcul şi care, odată cunoscuţi, ar putea întoarce rezultatul în favoarea noastră. În ambele cazuri însă, indiferent de sistemul de joc ales, este bine să avem o strategie bine pusă la punct şi să nu acţionăm haotic, bazat doar pe impuls. Altfel, şansele noastre de câştig vor scădea substanţial.

Dacă este să ne referim strict la pariurile sportive, în ultima perioadă au apărut tot mai multe site-uri care oferă nu doar statistici şi informaţii despre o anumită competiţie, ci şi ponturi pariuri, bazate pe analize şi informaţii despre joc bine documentate. Cum alegem însă din sumedenia de ponturi pariuri şi de ce anume trebuie să ţinem cont pentru ca informaţia prezentată să reprezinte o potenţială sursă de câştig? Ei bine, specialiştii au întocmit o listă de sfaturi pe care ar fi bie să le luăm în calcul înainte de a ne avânta la exploatat rubrica de ponturi pariuri.

Stabileşte reguli clare de joc

Primele lucruri pe care trebuie să le facem ţin de stabilirea unor reguli clare de joc şi de domeniul sau sportul în care dorim să pariem. Astfel, specialiştii în ponturi pariuri susţin că nu trebuie să mizăm pe sporturi necunoscute, mai ales când informaţiile despre acestea sunt puţine şi nici date care să ne ofere indicii despre modul în care vor decurge ostilităţile nu prea sunt. Astfel, e bine să ne axăm mai degrabă pe un sport la care ne pricepem cât de cât şi în care urmărirea unei competiţii chiar ne face plăcere şi ne pune intuiţia la încercare.

Mai apoi, o mare importanţă o are campionatul ales, la ponturi pariuri. Dacă e să ne referim la fotbal, sunt campionate unde se marchează mai multe goluri şi altele în care echipele sunt mai conservatoare în abordarea jocului. Acestea pot constitui, de asemenea, sursă de informaţie în alcătuirea unor liste de ponturi pariuri.

Analizează forma de joc a fiecărei echipe

Odată ce ne-am ales un anumit meci, începem să analizăm fiecare echipă în parte. Aici, un rol important la ponturi pariuri îl reprezintă nu atât poziţia în clasament sau numărul de puncte acumulate, ci mai mult forma de joc a echipelor. În acest sens, se prea poate ca o echipă de pe primul loc în clasament să fie mai puţin motivată spre finalul campionatului, odată ce s-a văzut cu sacii în căruţă, cum se spune, şi mai mult impulsionată în cadrul unui derby, atunci când are de jucat cu o echipă rivală.

Nu în ultimul rând, am putea ţine cont de numărul de meciuri jucate în ultima perioadă, precum şi participarea la alte competiţii. O echipă care va avea un meci de cupă europeană, spre exemplu, s-ar putea să se amenajeze mai mult într-un meci de campionat, spre exemplu, mai ales dacă are asigurat şi un loc bun în clasament. Acestea sunt însă doar câteva informaţii de început ce pot constitui ponturi pariuri şi care ne pot maximiza şansele de câştig. Citește și articolele din pagina Învață pentru mai multe informații despre ponturi pariuri sportive!