Preliminarii Euro 2020: Ungaria vs Croaţia

ponturi pariuri fotbal

Partidele ce contează pentru preliminariile campionatului European din 2020 continuă. Ne aşteaptă o nouă zi de meciuri spectaculoase. Un meci care ne-a atras atenţia este duelul ce se va disputa la Budapeste. Ungaria va primi vizita vicecampioanei mondiale, Croaţia. Cele două formaţii s-au mai întâlnit în urmă cu aproximativ 3 ani într-un meci amical. Atunci rezultatul a fost de 1-1. Acest meci se va disputa în cadrul grupei E din care mai fac parte formaţiile Slovacia, Ţara Galilor şi Azerbaijan. În fruntea grupei se află Croaţia şi Slovacia, ambele cu 3 puncte. Ţine cont de sfaturile noastre zi de zi şi câştigă cu cele mai bune ponturi pariuri fotbal.

Derby-ul grupei Ungaria vs Croaţia

Ungaria nu se află într-o situaţie tocmai plăcută. Vecinii noştrii vin după o înfrângere suferită în prima etapă a preliminariilor suferită în faţa Slovaciei cu scorul de 2-0. Astăzi îi va aştepta un nou meci foarte dificil. În meciul contra Slovaciei, Ungaria nu a jucat prea bine astfel că nici moralul lor, nu este unul foarte bun. Meciul de astăzi poate fi decisiv pentru unguri, deoarece în cazul unei noi înfrângeri o să le fie foarte greu să recupereze diferenţa de puncte. Ponturi pariuri fotbal sunt doar pe Beturi.ro.

Croaţia porneşte ca favorită în acest meci. Atât moralul cât şi valoarea este de partea croaţiilor. În primul meci al grupei, oaspeţii partidei de astăzi au învin cu scorul de 2-1 pe Azerbaijan. Chiar dacă scorul nu o arată victoria a fost una lejeră pentru croaţi. Ultimele meciuri ale croaţilor au produs multe goluri. În ultimele 4 jocuri ale lor s-au înscris peste 2,5 goluri. În ultimele trei meciuri jucate în deplasare de către Croaţie, nu au reuşit să câştige. Două înfrângeri şi o remiză este bilanţul croaţilor după Cupa Mondială. Ungaria vs Croaţia se anunţă a fi un meci extrem de interesant şi este deschis oricărui rezultat. Ne aşteptăm de la maghiari să fie foarte motivaţi şi să încerce să obţină un rezultat pozitiv. Cota de 1.75 pentru o victorie a croaţiilor este una foarte avantajoasă în opinia noastră. Un alt pariu pe care ar trebuie să mizăm este cel conform căruia se vor marca peste 2,5 goluri. Anticipăm un meci cu multe goluri. Ungurii abordează o tactică destul de dură pe teren propriu. Astfel că noi credem că sunt şanse foarte mari să se arate peste 4,5 cartonaşe galbene. Pariază alături de noi.