Serie A
30.11.2021
Stadio Artemio Franchi
Fiorentina
Sampdoria
Fiorentina
vs
Sampdoria
1
1.60
19:30

Fiorentina – Sampdoria | Ponturi Fotbal Serie A | 30.11.2021

Andrei Zaganu
29 noiembrie 2021

Poate echipa din Firenze să revină în cupele europene după mai bine de cinci sezoane de pauză sau foamea de puncte a genovezilor e mai puternică în acest moment. Pariază smart pe etapa intermediară din Seria A. Meciul Fiorentina – Sampdoria face parte din etapa a 15-a din campinatul italian. Meciul se joacă marți, 30 noiembrie, de la ora 19:30 pe Stadionul Artemio Franchi din Florența.

Gazdele au acumulat 21 de puncte, la fel ca Juventus Torino, și ocupă locul 7. După evoluțiile recente (victorie spectaculoasă cu AC Milan, dar și înfrângere neașteptată la Empoli) fanii Fiorentinei încearcă să spere la revenirea în cupele europene. Asta chiar dacă e vorba de nou creata Conference League.

Pe de altă parte, Sampdoria e departe de anii de glorie de acum 30 de ani. Mai mult, genovezii nu au mai intrat în grupele unei competiții europene de mai bine de 10 ani. Echipa roș-albastră nu are decât 15 puncte adunate în 14 etape, ceea ce nu o scutește de grijile retrogradării. Rămâne de văzut cum va arăta raportul de forțe în partida Fiorentina – Sampdoria de marți seara, din Campionatul Italiei.

Statistici interesante pentru Fiorentina vs. Sampdoria

  • Dusan Vlahovic, atacantul sârb dorit de toate forțele continentale (21 de ani), este cel mai bun marcator din Serie A. El a punctat de 11 pentru echipa din Firenze și  oferit și 2 pase decisive.
  • Mijlocașul veteran Antonio Candreva (ex. Lazio și Inter) este cel mai bun marcator pentru Sampdoria. El are 6 goluri și 3 assisturi în 14 etape disputate.
  • Fiorentina are 4 victorii și 2 înfrângeri pe teren propriu în acest campionat. Napoli și Inter, două favorite la titlu au luat toate cele 3 puncte pe Artemio Franchi. Mai mult, Echipa Viola este singura echipă din campionatul italian care nu a remizat în 14 etape.
  • Sampdoria are 2 victorii, 1 egal și 3 insuccese pe teren străin în meciurile din Clasament Serie A. 8-9 este raportul goluri marcate-goluri primite pentru echipa lui Roberto D’Aversa.

Ponturi pariuri Fiorentina – Sampdoria – Serie A

  • Dacă vrei un combo care să-ți aducă satisfacție în mini-vacanța de Sfântul Andrei și 1 decembrie, atunci 1 solist la Fiorentina – Sampdoria nu trebuie să lipsească. Unibet Online oferă 1,60 pentru victoria jucătorilor antrenați de Vincenzo Italiano.
  • Over 2,5 goluri la un meci cu echipe care încasează mult? E un pariu interesant pentru un meci Fiorentina vs Sampdoria. Unibet România ne oferă 1,74 pentru pariul peste 2,5 goluri în premeci.
  • Dacă te simți norocos și ai ceva mai mult curaj, poți încerca 1 la pauză de la Gets Bet Pariuri Sportive. 2,15 este cota ce poate fi probată și single, dar și pe un acumulator.
  • Tot de la Gets Bet Online, primul gol marcat de Gazdele Viola. 1,55 este cota de care ai parte dacă alegi să joci pe Fiorentina – Sampdoria.

Forma de moment a Gazdelor

Elevii lui Vincenzo Italiano au alternat meciurile foarte bune (4-3 cu AC Milan) cu jocurile cel puțin modeste. Este și cazul înfrângerii de sâmbătă, 27 noiembrie, în fața celor de la Empoli. Au fost 4 victorii și 6 înfrângeri în ultimele 10 meciuri. Formația Viola a pierdut meciurile cu granzii din Serie A (Napoli, Inter, Lazio, Juventus), dar s-a înclinat și în fața a două nume foarte mici din campionat. Este vorba de insuccese cu Venezia și Empoli.

La capitolul așa da, vom trece meciul cu Milan, victoria de la Udine, dar și succesul clar în fața echipei lui Răzvan Marin, Cagliari. A fost 3-0 pe Artemio Franchi.

Primul 11 posibil și absențele din lotul lui Italiano

4 jucători sunt dați absenți la jocul cu Sampdoria: portarul polonez Dragowski, fundașul sârb Nastasic, fundașul chilian Pulgar și mijlocașul Benassi. În acest caz, echipa lui Vincenzo Italiano ar putea arăta în felul următor:

Terracciano (portar) – Venuti, Milenkovic, Igor, Biraghi – Duncan, Bonaventura, Torreira – Gonzalez, Vlahovic, Saponara.

Forma de moment a Oaspeților

Elevii lui Roberto D’Aversa au legat în sfârșit două victorii consecutive, după un parcurs horror în ultima vreme. E vorba de victoria cu revelația Verona de casă și de succesul de la Salernitana. Palmaresul Sampdoriei în ultimele 10 meciuri nu este unul prea îmbucurător. 3 victorii, 1 remiză și 6 înfrângeri ar îngrijora orice antrenor de prim-divizionară. Cea mai usturătoare înfrângere pentru Doria a venit chiar pe teren propriu, 0-4 cu Napoli. Totuși, echipa de Luigi Ferraris a pierdut foarte greu, pe Juventus Stadium. A fost 3-2 pentru Bătrâna Doamnă, iar Doria are de ce să-și facă griji în legătură cu retrogradarea.

Primul 11 posibil și absențele din lotul lui D’Aversa

Cel puțin 5 nume vor lipsi din lotul genovezilor la deplasarea de pe  Artemio Franchi. Problemele lui D’Aversa sunt nevralgice la mijlocul terenului, unde foarte mulți echipieri sunt în infirmerie: mijlocașul danez Damsgaard, mijlocașul italian Depaoli, mijlocașul britanic Vieira, mijlocașul olandez Ihattaren și atacantul Torregrossa. D’Aversa ar putea trimite în teren la Fiorentina vs sampdoria următoarea garnitură:

Audero (portar) – Bereszynski, Yoshida, Colley, Augello – Candreva, Thorsby, Silva, Askildsen – Gabbiadini, Caputo;

Cele mai recente dueluri directe Fiorentina vs Sampdoria

Ultimele 10 meciuri dircte Fiorentina – Sampdoria arată un echilibru extraordinar între cele două echipe cu tradiție în serie A. Doria are 4 victorii, echipa Viola 3, iar 3 partide s-au încheiat la egalitate. Echipa din Genoa a câștigat cele mai recente două jocuri de campionat în Serie A (2-1 de fiecare dată), însă Fiorentina este cea care a făcut scor pe Luigi Ferraris în prima parte a pandemiei.

Atunci Violeții au învins cu 5-1. Vlahovic și Federico Chiesa (plecat între timp la Juventus) reușeau câte o dublă pe stadionul celor de la Sampdoria Genoa. Totuși cel mai spectaculos Fiorentina – Sampdoria a fost consemnat în 2019, când cele două au remizat 3-3 pe Artemio Franchi din Florența.

Concluzii

Pariază cât mai inspirat pe etapa intermediară din campionatul Serie A și alege cele mai interesante meciuri de marți, miercuri și joi:

Fii aproape de grupurile noastre de Telegram și Facebook, unde găsești cele mai bune ponturi pariuri ale zilei din campionatele de top, dar și din baschet, handbal, Formula 1, hochei, tenis și esports. Câștigă cât mai mult cu ponturile pariuri oferite de echipa BETuri!

Alte ponturi utile:

jucatoare de tenis 1 jucatoare de tenis 1
WTA
28.06.2022
Wimbledon
los angeles fc new york red bulls
MLS
26.06.2022
Banc of California Stadium
river plate Club Atletico Lanus
Argentine Primera Division
26.06.2022
Monumental
jucatoare de tenis 1 jucatoare de tenis 1
WTA
24.06.2022
Bad Homburg
Botafogo fluminense
Campeonato Brasileiro Série A
26.06.2022
Estadio Olimpico Nilton Santos
ducati yamaha
MotoGP
26.06.2022
Assen