Atalanta – Manchester United | Ponturi Liga Campionilor | 02.11.2021
Atalanta – Manchester United reprezintă unul dintre cele mai interesante dueluri ale serii de marți, din Liga Campionilor. Gazdele au șansa să treacă pe primul loc în cazul unei victorii, în timp ce United ar fi aproape sigură de calificarea în optimi cu o victorie la Bergamo.
Atalanta vine după rezultate mai puțin satisfăcătoare în campionat, iar Manchester United și-a refăcut moralul în weekend, după ce a învins-o cu 3-0 pe Tottenham.
Atalanta – Manchester United se va juca pe Gewiss Stadium din Bergamo marți, 2 noiembrie, de la ora 22:00. Partida este televizată pe trei posturi TV în România: Digi Sport 2, Look Sport+ și Telekom Sport 1. Nu uita că am analizat și cealaltă partidă din grupă, Villarreal – Young Boys! Urmărește site-ul nostru, dar și pe Telegram sau pagina de Facebook Beturi pentru cele mai bune pronosticuri din lumea sportului.
Fotbal Liga Campionilor – Motivarea ponturilor pentru Atalanta – Manchester United
- Atalanta a câștigat doar unul din ultimele cinci meciuri contra echipelor din Anglia în Liga Campionilor. Ultimul succes a venit pe terenul lui Liverpool, în sezonul trecut.
- Manchester United a pierdut doar un meci din ultimele 11 jucate contra echipelor din Italia, în Liga Campionilor. Totodată, United are cinci victorii în ultimele șase confruntări cu formațiile din „Cizmă”.
- Atalanta are o victorie, o înfrângere și un egal pe teren propriu contra echipelor din Anglia. Atalanta a jucat în cupele europene până acum cu Everton, Manchester City, Liverpool și United.
- Dacă va câștiga la Bergamo, United ar putea ajunge la 150 de victorii în Cupa Campionilor/UEFA Champions League. Ar fi prima echipă din Anglia care ajunge la această performanță și a patra din istorie, după Real Madrid, Bayern Munchen și Barcelona.
- Atalanta a pierdut doar două din ultimele opt confruntări jucate acasă în Liga Campionilor (3 victorii și 3 remize).
- Manchester United a pierdut ultimele trei meciuri jucate în deplasare, în Liga Campionilor.
Ponturi Atalanta – Manchester United – Fotbal Liga Campionilor
- În meciul Atalanta – Manchester United ambele echipe vor marca și se vor înscrie minim 3 goluri – GG3+ – Cotă 1.72 la Superbet Pariuri Sportive.
Meciuri Liga Campionilor – Formă Atalanta
Atalanta rămâne una dintre cele mai spectaculoase echipe din Europa. Doar că echipa lui Gian Piero Gasperini nu mai arată forma din ultimele două sezoane, când se lupta cot la cot cu marile forțe din Italia.
Ultimele rezultate din meciurile cu miză arată o instabilitate mare în defensivă, dar ofensiva bergamascilor e încă la un nivel ridicat. Drept dovadă stau partidele din acest start de sezon, unde Atalanta a bifat un singur meci fără să marcheze – un 0-0 cu Bologna pe 28 august.
Atalanta revine în Liga Campionilor după ce a bifat două egaluri și o victorie, în ultimele trei meciuri din Serie A. „La Dea” a avut partidă complicată în weekend, contra unui adversar incomod – Lazio.
Duelul Atalanta – Lazio s-a încheiat la egalitate, 2-2, asta după ce gazdele au fost conduse cu 0-1 și 1-2. Zapata și De Roon au egalat pentru „La Dea”, iar pentru Lazio au marcat Pedro și Immobile.
Înainte de meciul cu Lazio, Atalanta a câștigat pe terenul Sampdoriei cu 3-1 și cu câteva zile înainte bifase un egal, 1-1 cu Udinese.
Meciul tur cu Manchester United a fost … de vis. Atalanta a avut o primă repriză fabuloasă, la capătul căreia conducea cu 2-0, golurile fiind marcate de Pasalic și Demiral. Doar că fotbaliștii antrenați de Ole Gunnar Solskjaer au întors miraculos scorul. Rashford, Maguire și Cristiano Ronaldo au înscris cele trei goluri și au adus o victorie nesperată pentru United.
Atalanta a rămas cu patru puncte și este pe trei în grupă, iar United a ajuns la șase puncte și se află pe primul loc.
- 17.10.2021 Empoli – Atalanta (Serie A) 1-4
- 20.10.2021 Manchester United – Atalanta (Liga Campionilor) 3-2
- 24.10.2021 Atalanta – Udinese (Serie A) 1-1
- 27.10.2021 Sampdoria – Atalanta (Serie A) 1-3
- 30.10.2021 Atalanta – Lazio (Serie A) 2-2
Fotbal Liga Campionilor – Formă Manchester United
La Manchester United există multă presiune pe antrenor. Ole Gunnar Solskjaer a fost aproape să fie demis după eșecul usturător contra lui Liverpool, 0-5, din weekend-ul trecut. La echipă au existat mai multe ședințe, iar în cele din urmă i s-a mai dat o șansă norvegianului.
Meciul contra lui Tottenham ar fi putut fi ultimul pentru Solskjaer, dar echipa sa a dat dovadă de maturitate și a câștigat fără probleme duelul din Londra, cu 3-0. Cristiano Ronaldo, Edinson Cavani și Marcus Rashford au fost cei trei marcatori ai lui United.
Manchester United are doar un singur succes din ultimele cinci meciuri jucate în Premier League. Solskjaer nu a scăpat de presiune încă. Meciurile cu Atalanta (din Liga Campionilor) și Manchester City (din Premier League) sunt cruciale pentru viitorul său pe banca „diavolilor”.
United vine, totuși, cu un moral ridicat la Bergamo și are șansa de a-și sigura într-o proporție mare calificarea în optimi cu un succes.
- 02.10.2021 Manchester United – Everton (Premier League) 1-1
- 16.10.2021 Leicester – Manchester United (Premier League) 4-2
- 20.10.2021 Manchester United – Atalanta (Liga Campionilor) 3-2
- 24.10.2021 Manchester United – Liverpool (Premier League) 0-5
- 30.10.2021 Tottenham – Manchester United (Premier League) 0-3
Atalanta – Manchester United – Formații probabile – Fotbal Liga Campionilor
Gian Piero Gasperini va miza pe următorul 11 pentru Atalanta: Musso – Scalvini, Demiral, De Roon – Zappacosta, Koopmeiners, Freuler, Maehle – Ilicic – Muriel, Zapata.
Gasperini are probleme mari de lot înainte de acest meci. Pentru duelul contra lui United nu pot juca Djimisti, Gosens, Hateboer și Pessina.
Ole Gunnar Solskjaer va alinia următorul 11 pentru Manchester United: De Gea – Lindelof, Varane, Maguire – Wan-Bissaka, Pogba, McTominay, Shaw – Fernandes – Ronaldo, Cavani.
Solskjaer nu se poate baza pe Martial și Diallo pentru acest meci. Bazându-ne pe ultimul meci, antrenorul norvegian ar putea miza tot pe un 3-5-2 și în duelul cu Atalanta.
Rezultate Meciuri Liga Campionilor (H2H)
Singura confruntare directă dintre cele două echipe a avut loc la finalul lunii octombrie, când United a câștigat cu 3-2 în fața Atalantei.
Fotbal Liga Campionilor – Statistici interesante
- Duvan Zapata, atacantul Atalantei, a fost implicat în trei din ultimele patru goluri marcate de bergamasci pe teren propriu. Columbianul a marcat o dublă contra lui Ajax în octombrie 2020 și i-a dat o pasă de gol lui Pessina în meciul cu Young Boys, de luna trecută.
- De când s-a întors la United, Cristiano Ronaldo a marcat în trei meciuri la rând pentru „diavoli”. Dacă va marca și în duelul de marți seara, atunci portughezul va deveni al doilea jucător care realizează această performanță, după Ruud Van Nistelrooy în sezonul 2003/2004.
- Cristiano Ronaldo a marcat 60 de goluri în ultimele 88 de meciuri jucate în deplasare în Liga Campionilor. Acesta este lider la acest capitol.
Pronosticuri Atalanta – Manchester United – Fotbal Liga Campionilor
- Meciul Atalanta – Manchester United se va încheia la pauză sau la final la egalitate – PSF X – Cotă 1.82 la eFortuna Pariuri Sportive.
Concluzii
Atalanta – Manchester United se anunță un meci spectaculos și decisiv în același timp pentru clasamentul final al grupei. În cazul unui succes, italienii reintră din nou în calculele calificării pentru optimi, în timp ce oaspeții și-ar consolida primul loc în eventualitatea unei victorii.
Va câștiga Atalanta și va obține primul succes pe teren propriu din septembrie încoace? Sau Solskjaer își va păstra postul și după acest meci cu un nou succes? Răspunsurile le avom afla marți, 2 noiembrie, de la ora 22:00, în Atalanta – Manchester United.
Nu uita: ți-am pregătit ponturi și pentru alte super-dueluri din Liga Campionilor: Dinamo Kiev – Barcelona sau Liverpool – Atletico Madrid, dar și ciocnirea din Europa League: Marseille – Lazio.