NBA
20.05.2021
Staples Center
Los Angeles Lakers
Golden State Warriors
los angeles lakers
vs
golden state warriors
Victorie Lakers
1.48
05:00 - NBA TV

Lakers – Warriors | Ponturi Baschet NBA | 20.05.2021

C.R.
19 mai 2021

Los Angeles Lakers – Golden State Warriors este cel mai așteptat meci din turneul „Play-in”. Campioanele din 2018 și 2020 se bat pentru un loc pe cea mai importantă scenă a baschetului mondial: Playoff-ul NBA.

Lakers și Warriors au terminat pe locurile 7 și 8 în Vest. Cine câștigă jocul din această noapte se va califica direct în faza următoare, în timp ce învinsa va mai primi o șansă și va juca un meci de totul sau nimic împotriva câștigătoarei din partida Memphis – San Antonio.

Campioana en-titre a ajuns în această postură din cauza accidentărilor, dar și a faptului că a pus acest sezon pe pilot automat. Stoarsă de puteri după turul de forță din vara precedentă, Lakers n-a părut foarte concentrată în sezonul regulat. Totuși, Davis și James au revenit de curând și sunt pregătiți să tureze motoarele pentru această porțiune decisivă a anului competițional. De partea cealaltă, Golden State a prins locul 8 în ultima zi a sezonului regulat. „Războinicii” vor avea nevoie de o prestație electrizantă din partea starului Steph Curry pentru a smulge calificarea după meciul contra campionilor NBA.

Los Angeles Lakers – Golden State Warriors are loc în această noapte, de la ora 05:00, la celebra Staples Center. Nu uita de pronosticurile noastre zilnice. Accesează cu încredere, în fiecare zi, pagina Ponturi Pariuri și vei găsi cele mai tari cote!

Statistici interesante pentru Los Angeles Lakers – Golden State Warriors – Ponturi NBA „Play-in”

  • La capitolul ofensivă, campionii au terminat sezonul regulat doar pe locul 22. De partea cealalată, Golden State a fost pe poziția 12.
  • Trupa din Los Angeles are a doua defensivă din ligă. În schimb, la acest capitol, Warriors este abia pe locul 18.
  • Lakers a ratat doar de 11 ori calificarea în Playoff în istoria sa. După titlul din 2020, formația din Los Angeles a egalat Boston la numărul de trofee – 17.
  • Golden State Warriors nu a prins un loc în Playoff în sezonul precedent. Așa s-a încheiat o serie de 5 prezențe consecutive în Finala NBA.
  • Steph Curry a fost cel mai bun marcator al ligii în acest sezon. Este a doua oară în carieră când obține această distincție.
  • Los Angeles a câștigat 21 din cele 36 de meciuri jucate la Staple Center în acest sezon.
  • Golden State a obținut doar 14 victorii și a pierdut 22 de meciuri în deplasare.

Ponturi Baschet NBA – Statistici Los Angeles Lakers

  • Cei mai buni marcatori: LeBron James – 25,0 pct / Anthony Davis – 21,8 pct / Dennis Schroder 15,4 pct
  • Cel mai bun pasator: LeBron James – 7,8 ass
  • Cel mai bun recuperator: Andre Drummond – 10,2 reb

Ponturi NBA – Statistici Golden State Warriors

  • Cei mai buni marcatori: Steph Curry 32,0 pct / Andrew Wiggins 18,6 pct / Kelly Oubre 15,4 pct
  • Cel mai bun pasator: Draymond Green – 8,9 ass
  • Cel mai bun recuperator: Draymond Green – 7,1 reb

Ponturi Baschet NBA „Play-in” – Cote spectaculoase pentru Los Angeles – Golden State

  • În jocul din această noapte mizăm pe o victorie a campionilor en-titre – cotă 1,48 la agenția eFortuna pariuri.
  • Se marchează peste 210 puncte în Lakers vs Warriors – cotă 1,40 la Winmasters pariuri sportive.
  • Cheia meciului pentru Lakers va fi să-l țină sub control pe Curry. La operatorul Maxbet online găsim o variantă greu de refuzat. Starul lui Warriors marchează sub 37 de puncte – cotă 1,87.

Record Lakers: 42-30 – Ponturi NBA: Campionii au terminat doar pe locul 7 în Vest – Los Angeles Lakers – Golden State Warriors

Campioana din 2020 n-a părut foarte preocupată de sezonul regulat al actualei ediții. Apoi, tot sezonul a fost deraiat după ce au intervenit și accidentările lui LeBron James și Anthony Davis.

Finalul sezonului regulat a fost ceva mai pozitiv, dar în cele din urmă Lakers n-a putut evita turneul „play-in”. Deși a câștigat ultimele 5 partide din sezonul regulat, Los Angeles n-a reușit să sară în clasament peste Portland sau Dallas. Campionii se află acum într-o postură bizară. Vor trebui să obțină biletul pentru Playoff după un baraj cu Golden State Warriors.

„Știm că totul se decide într-un un singur joc și nu ne permitem să pierdem. Va un fi un meci mare între două echipe experimentate. Cu siguranță dorim să ajungem pe locul 7 și apoi să avem câteva zile libere pentru a studia adversarul următor și pentru avea lotul cât mai sănătos.”

Anthony Davis, jucător Lakers

Record Warriors: 39-33 – Ponturi NBA: Golden State caută revenirea în Playoff după un an de pauză

Golden State n-a rupt norii în acest sezon. Evoluțiile au fost inconstante, dar, până la urmă, campioana din 2018 a strâns rândurile atunci când a contat mai mult. Formația antrenată de Steve Kerr a terminat cu 6 victorii consecutive sezonul regulat și a obținut locul 8 după un meci excelent în fața lui Memphis Grizzlies.

Paradoxal, din cauza noului format și a conjucturii, dacă Golden State pierde cu Lakers și Memphis bate San Antonio, atunci Warriors și Grizzlies se vor întâlni din nou într-un meci care va decide locul 8 în Playoff. Dacă se va întâmpla acest lucru, formatul „play-in” va primi și mai multe critici din partea jucătorilor și antrenorilor din NBA.

În jocul de acum 48 de ore, Steph Curry a reușit 46 de puncte, cimentându-și astfel supremația în fruntea marcatorilor din NBA. La 33 de ani, superstarul lui Warriors a avut un sezon de excepție. A fost cel mai bun marcator al ligii, cu 32 de puncte marcate pe întâlnire. Fără evoluțiile „picante” ale lui Steph Curry, Golden State s-ar fi aflat mult mai jos în clasament.

” Nu știu ce altceva să spun despre Steph după acest an. De la un un joc la altul se poate observa cât este de bun, că este un coechipier uimitor și un marcator de mare clasă. De asemenea este un lider care conduce prin exemplul pe care îl afișează în fiecare zi”

Steve Kerr, antrenor Golden State

Ponturi Baschet – titularii pentru Los Angeles Lakers – Golden State Warriors

  • Los Angeles Lakers: D. Schroder – K. Caldwell-Pope – L. James – A. Davis – A. Drummond.
  • Golden State Warriors: S. Curry – K. Bazemore – A. Wiggins – D. Green – K. Looney.

Alte cote interesante – Ponturi NBA – Los Angeles Lakers – Golden State Warriors

  • La Maxbet pariuri sportive poate fi încercată variantă în care Kevon Looney înscrie peste 5 puncte – cotă 1,75.
  • Se marchează între 211 și 227 de puncte în jocul Los Angeles Lakers – Golden State Warriors – cotă 2,65 la Betano online.
  • La același operator merită încercată și varianta în care Andre Drummond strânge un double-double: cotă 2,35.

Concluzii Los Angeles – Golden State

Cele două rivale din Vest s-au întâlnit de trei ori în acest sezon. Golden State a câștigat la limită primul meci, iar Lakers s-a impus fără drept de apel în celelalte două confruntări. Ultimul joc a avut loc pe 16 martie. Los Angeles a câștigat atunci cu scorul de 128 la 97. LeBron James a reușit un triple-double, iar Harrell și Kuzma au fost foarte productivi de pe bancă (44 de puncte strânse împreună). De partea cealaltă, Curry a fost singurul lucru pozitiv din jocul lui Warriors.

Cel mai bun marcator al ligii va trebui să facă un meci magic în această noapte pentru ca Warriors să producă surpriza în Los Angeles. Chiar dacă Lakers nu are coeziune în joc din cauza absențelor din ultimele săptămâni, campioana are totuși lotul mult mai valoros. Sunt multe variabile care pot schimba traiectoria meciului de la Staples Center, însă un lucru este cert: va fi un război total pentru calificare. Câștigătoare merge în Phoenix pentru a da piept cu Chris Paul și Devin Booker în prima rundă din Playoff.

Los Angeles Lakers – Golden State Warriors se joacă în această noapte de la ora 5:00. Nu uita că avem cote excelente pentru finala Cupei Italiei: Atalanta vs Juventus. De asemenea, te invităm să verifici avancronicile partidelor din Liga 1: Dinamo – Chindia și FC Voluntari – UTA Arad. Dar avem pentru tine și un meci tare de handbal, PSG – Kiel! Urmărește site-ul nostru, dar și pagina de Facebook Beturi pentru cele mai bune pronosticuri din lumea sportului. Pariază inspirat și bucură-te de fiecare experiență alături de noi!

Alte ponturi utile:

West Ham United Crystal Palace
Premier League
03.12.2023
London Stadium
nottingham forest Everton
Premier League
02.12.2023
City Ground
poli iasi Farul Constanta
Superliga
01.12.2023
Stadionul Emil Alexandrescu, Iași
bodoglimt lugano
Conference League
30.11.2023
Aspmyra Stadion
fenerbahce Real Madrid
Euroliga
30.11.2023
Ulker Sport and Events Hall
Atalanta sporting lisabona
Europa League
30.11.2023
Gewiss Stadium