Leicester – Chelsea

Sâmbătă 14.01 se dispută etapa cu numărul 21 din Premier League. Înaintea rundei, liderul Chelsea are un avans de 5 puncte faţă de locul 2, Liverpool. Primele patru locuri sunt completate de Manchester City şi Tottenham, aflate la egalitate de puncte – 42.

Chelsea ocupă primul loc după o perioadă extraordinară în campionat. Etapa trecută ei au pierdut derbyul cu Totteham, însă au fost primele puncte pierdute după o serie incredibilă de 13 victorii consecutive. Aceste 39 de puncte câştigate consecutiv l-au ajutat pe Conte şi echipa sa să se instaleze relativ comfortabil în fotoliul de lider. După un început de sezon puţin ezitant, cu rezultate mixte, antrenorul italian a trecut la o tactică cu 3 fundaşi destul de puţin întâlnită în prima ligă engleză. Rezultatele nu au întârziat să apară, seria de 13 victorii la rând fiind începută odată cu schimbarea tacticii. Ca toate echipele lui Conte, Chelsea este construită în primul rând plecând de la o apărare foarte solidă. Londonezii au primit doar 15 goluri în primele 20 etape, doar Tottenham având o defensivă mai bună cu doar 14 goluri încasate.

Leicester este actuala campioană a Angliei, dar campania lor de a-şi apăra titlul pare sortită eşecului încă de la bun început. Cea mai surprinzătoare campioană din ultimii zeci de ani, vulpiţele din Leicester traversează un sezon sub aşteptări. Echipa lui Claudio Ranieri ocupă momentan locul 15, reuşind să strângă doar 21 de puncte. Leicester a pierdut 9 meciuri din 20, lucru care atestă cât de mult s-au schimbat lucrurile de la un sezon la altul. Anul trecut ei au suferit doar 3 înfrângeri la finalul unui sezon pe care l-au terminat campioni. Leicester l-a pierdut în vară pe talismanul de la mijlocul terenului, francezul Kante vândut chiar la adversarii de sâmbătă, Chelsea. Vardy şi Mahrez, ceilalţi jucători cheie ai lui Leicester din sezonul trecut au intrat pe o pantă descendentă din punct de vedere al formei sportive.

În istoria lor, cele două formaţii s-au întâlnit până acum de 34 de ori. Chelsea a câştigat de 19 ori, 10 meciuri s-au încheiat la egalitate, în timp ce Leicester City a înregistrat doar 5 victorii. Sezonul acesta cele două echipe s-au întâlnit deja de 2 ori. Leicester a pierdut meciul tur din campionat cu scorul de 3:0, iar în Cupa Ligii tot Chelsea s-a calificat mai departe după prelungiri, 4-2.

Pe lista jucătorilor indisponibili pentru partida de sâmbătă se află capitanul albaştrilor, John Terry care serveşte o pedeapsă de 4 etape de suspendare în urma cartonaşului roşu primit în meciul precedent. Pentru Ranieri problemele de lot sunt mai mari, lipsesc în urma accidentărilor Amartey, Mahrez şi Slimani, în timp ce King, Ulloa şi Vardy nu sunt încă refăcuţi complet.

Chelsea este favorita clară a disputei. Echipa lui Conte încasează foarte greu gol, în timp ce atacul lui Leicester suferă în această perioadă. Băieţii lui Ranieri au marcat doar în două din ultimele 5 meciuri, iar cei mai buni jucători ofensivi din lot sunt indisponibili.