Biletul zilei: Juventus vs Genoa

Recomandarea noastră: 1

biletul zilei
Juventus - Genoa
1
1.19
X
6.75
2
15.00

După victoria de aseară a celor de la Napoli Juventus este obligată să obțină cele trei puncte astăzi pentru a se menține în spatele napoletanilor. Astăzi Juventus va primi vizita celor de la Genoa într-un meci care la prima vedere pare a fi unul la discreția bianconeriilor. Partida din această seară va fi ultima  a rundei cu numărul 21 din Serie A. Între cele două echipe este o diferență foarte mare dar ținând cont că este fotbal, orice este posibil. În acest sezon cele două echipe s-au întâlnit deja de două ori, în turul campionatului și în Cupa Italiei dar ambele meciuri au fost câștigate de Juventus. Biletul zilei la pariuri sportive ne va aduce un pronostic la care se așteaptă multe lume pentru acest meci.

Juventus este văzută ca mare favorită și ar fi o surpriză imensă dacă la sfârșitul acestui meci nu și-ar trece în cont cele trei puncte. Bătrâna Doamnă este în acest moment pe poziția a doua dar cu un succes ar ajunge la un singur punct de Napoli. Astăzi gazdele, nu se vor putea baza pe Marchisio și Dybala care sunt dați ca indisponibili. În zece meciuri disputate pe propriul teren cei de la Juventus au primit doar patru goluri și au reușit să câștige opt din aceste partide. Biletul zilei la pariuri sportive va merge pe o victorie a celor de la Juventus.

Genoa va încerca să profite de ocaziile pe care le va avea și orice punct obținut va fi cât o victorie. Oaspeții partidei din această seară ocupă poziția a 15-a a clasamentului. Ei au reușit până în acest moment să obțină 21 de puncte. În ultimele patru etape traversează o formă foarte bună. Pe lângă faptul ca în aceste patru jocuri nu au pierdut, ceea ce trebuie să remarcăm este faptul că nu au primit niciun gol, demonstrându-ne astfel că au o defensivă foarte bine pusă la punct. În deplasare în ultimele patru runde au un bilanț la fel, fără înfrângere și fără gol primit. Biletul zilei poate fi o sursă de venit dacă alegi să mizezi pe pronosticurile oferite de echipa noastră. Pariază în fiecare zi cu biletul zilei și câștigă alături de noi.