Barcelona Real Madrid | La Liga | 24.10.2020

Barcelona Real Madrid , La Liga , 2020

Barca Real, meciul anului pentru toți fanii

El Clasico este probabil cel mai așteptat meci de toată suflarea fotbalistică, dar și de comunitățile de pariori. Barca Real e acel meci care împarte Spania în două, câteodată chiar întreg continentul și ne dă ora exactă în ceea ce înseamnă fotbalul la nivel mondial. Barcelona Real Madrid mai înseamnă și foarte mulți internaționali, oameni de bază ai naționalelor lor. Până nu demult, FC Barcelona Real Madrid însemna lupta dintre cei mai mari jucători ai ultimilor 20 de ani: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Între timp, El Clasico 2020 îl mai are doar pe Messi combatant dintre cei doi, în timp ce rolul lui CR7 pare să nu fie asumat încă de nimeni, deși Eden Hazard fusese transferat de la Chelsea tocmai pentru a suplini plecarea portughezului.

Derby-ul de Primera Division se joacă sâmbătă, 24 octombrie, de la ora României 17:00 pe Camp Nou din Barcelona. Barcelona vs Madrid contează pentru etapa a șaptea din La Liga, cele două echipe având deja restanțe în campionat. Real e pe locul 3 cu 10 puncte (din cinci meciuri), iar Barcelona pe 9 cu 7 puncte (din patru partide). 

Ne uităm acum la câteva date statistice pentru Barcelona Real Madrid. Live Barcelona Real Madrid se poate vedea pe streamurile mai multor case de pariuri, printre care Betano, Netbet, Unibet, Sportingbet. De asemenea, meciul poate fi urmărit și pe cablu la Digi Sport, Telekom TV și Look TV.

Barca vs Real, Date Statistice Interesante

  • Barcelona FC Real Madrid a adus mai puțin de 3,5 goluri în trei din cele mai recente patru El Clasico;
  • Lionel Messi deține recordul absolut al golurilor marcate în Barcelona Real Madrid: 26. Cristiano Ronaldo și Alfredo di Stefano au fiecare câte 18 în tricoul alb, aflându-se la mare distanță de decarul argentinian;
  • Cele mai multe apariții în El Clasico le are Sergio Ramos (44), el urmând a fi egalat de Messi, cae va juca sâmbătă. Messi tocmai ce a bătut recent recordul de 42 de Barca vs Real al lui Xavi;
  • Madrilenii au reușit măcar un egal în 15 din ultimele 17 deplasări;
  • Barca a avut mai multe cornere în șapte din ultimele opt meciuri de pe Camp Nou;
  • Real a înscris puțin în recentele vizite la Barcelona. Sub 1,5 goluri în 3 din cele mai recente 4 dispute El Clasico 2019.

Pariuri fotbal Spania – Barca Real

  • Alege Over 2,5 goluri la Barcelona Real Madrid, cu Betano. Cota este perfectă, 1,72.
  • Tot de la Betano mergem cu un pariu pauză/final. Egal la pauză, iar în a doua repriză câștigă FC Barcelona. O cotă minunată de 5,65 însoțește acest pariu.
  • Alege scor corect la Barca vs Real. 2-1 primește incredibila cotă de 9.31 de la Superbet
  • Clasamentul La Liga se poate modifica după acest meci. Alege primul gol marcat de echipa lui Messi în Barca Real live. Superbet îți oferă o cotă fantastică de 1,81.

Forma Jucătorilor lui Koeman

Revoluția, așteptată de toată suflarea blaugrana odată cu venirea antrenorului olandez Ronald Koeman (fost și jucător la Barcelona), e departe de a fi pornită cu turație maximă. Debutul de sezon este unul șovăitor pentru Barca, cu momente bune, dar și cu sincope deranjante. Rămânerea lui Messi e un câștig pe termen lung, însă așteptăm riposta grădiniței Barca. Eroul principal al noii promoții pare a fi atacantul Ansu Fati, care nu a împlinit încă 18 ani. Iată primele cinci rezultate ale Barcei înainte de Barcelona Real Madrid.

  • Barcelona – Villarreal 4-0 (Primera Division);
  • Celta Vigo – Barcelona 0-3 (Primera Division);
  • Barcelona – Sevilla 1-1 (Primera Division);
  • Getafe – Barcelona 1-0 (Primera Division);
  • Barcelona – Ferencvaros (Champions League);

Absenții Barcei în derby

Ronald Koeman are ceva griji înainte de cel mai important meci din campionat, Barcelona Real Madrid. Sunt câteva jucători în infirmeria de pe Camp Nou, unele fiind mai de lungă durată. Iată lista:

  • Samuel Umtiti (fundaș de naționala Franței), accidentat la genunchi. Lipsește deja din iunie;
  • Marc Andre ter Stegen, portarul german, este și el accidentat la genunchi. Și omul de bază al Panzerelor lipsește deja din august;
  •  Jordi Alba, omul de bandă stânga, este o accidentare mai proaspătă pentru planurile lui Koeman. Acesta are probleme musculare și nu va juca în derby.
  • Mijlocașul Matheus Fernandes (brazilian, 23 de ani) are și el probleme musculare încă din iulie. Nu va fi pe teren la ora derby-ului.

Posibil Prim 11 al gazdelor în Barcelona Real Madrid

Va fi dificil să vedem o Barca perfectă, asta din cauza accidentărilor, însă Ronald Koeman caută o abordare eficientă, care să îi securizeze liniștea la club. Iată cum s-ar putea prezenta echipa blau-grana în acest super-meci:

Neto – Sergi Roberto, Pique, Lenglet, Dest – Busquets, Pjanic – Dembele, Coutinho, Griezmann – Messi  

Forma Jucătorilor lui Zidane

Al doilea mandat al lui Zinedine Zidane pe Bernabeu, deși încununat cu titlul din pandemia de SARS-COV-2, nu se prezintă la aceeași parametri ca primul. Gurile rele ar da vina pe plecarea bătrânului CR7, însă motivele sunt mult mai complexe și necesită discuții lungi. Cum ne-am uitat la Barca, așa vom face și cu forma oaspeților înainte de El Clasico.

  • Real Sociedad – Real Madrid 0-0 (Primera Division);
  • Betis – Real Madrid 2-3 (Primera Division);
  • Real Madrid – Valladolid 1-0 (Primera Division);
  • Levante – Real Madrid 0-2 (Primera Division);
  • Real Madrid – Cadiz 0-1 (Primera Division);
  • Real Madrid – Shakhtar Donețk 2-3 (Liga Campionilor);

Absenții Realului în derby

Dacă pe Camp Nou, accidentările sunt și nu sunt o problemă, Zidane are probleme care au determinat două înfrângeri consecutive pe teren propriu. Dar să ne uităm la lista roșie care îi dă bătăi de cap antrenorului francez:

  • Căpitanul Sergio Ramos lipsește și cu Barca din cauza unei lovituri la genunchi;
  • Tot la genunchi este lovit și fundașul dreapta Dani Carvajal. El nu joacă de aproape o lună;
  • Cu o problemă musculară este wingerul belgian Eden Hazard, care a adunat doar 16 partide de la transferul la Real din 2019.
  • Probleme musculare prezintă și mijlocașul Martin Odegaard, cunoștința românilor la acel 0-4 de la Oslo.
  • Accidentată este și rezerva Mariano Diaz, care oricum nu ar fi intrat în vederile lui Zinedine Zidane.
  • Alvaro Odriozola, proaspăt revenit din aventura de la Munich, nu va juca nici el sâmbătă. Fundașul lipsește din cauza unor probleme la gambă.

Posibil Prim 11 al oaspeților în derby-ul din campionatul Spaniei

Misiunea antrenorul francez devine dificilă în Barcelona Real Madrid. Să vedem totuși dacă madrilenii vor alege tot cartea atacului.Să vedem cât de mult va cântări absența căpitanului Sergio Ramos. Un prim 11 îl vedem mai jos:

Courtois – Nacho, Militao, Varane, Marcelo – Casemiro, Modric, Kroos – Junior Vincius, Benzema, Lucas Vasquez 

El Clasico Raportul meciurilor directe

Echilibrul a fost evident în cele mai recente dispute dintre cele două mari rivale, cele două împărțindu-și punctele și golurile. Barcelona nu a mai bătut Realul în ultimele două dispute, fapt ce a dus și la titlul echipei lui Zidane în sezonul de La Liga 2019-2020. Dar să vedem scorurile înregistrate între cele două în meciurile din urmă:

  • 2017 – Barca – Real 1-3 (Supercupa, tur);
  • 2017 – Real – Barca 2-0 (Supercupa, retur);
  • 2017 – Real – Barca 0-3 (La Liga);
  • 2018 – Barca – Real 2-2 (La Liga);
  • 2018 – Barca – Real 5-1 (La Liga);
  • 2019 – Barca – Real 1-1 (Cupa Regelui):
  • 2019 – Real – Barca 0-3 (Cupa Regelui);
  • 2019 – Real – Barca 0-1 (La Liga);
  • 2019 – Barca – Real 0-0 (La Liga);
  • 2020 – Real – Marca 2-0 (La Liga);

Alte Statistici Interesante live Barcelona Real Madrid

  • Este prima dată din aprilie 2003 încoace când cele două mari echipe vin în derby fiecare după o înfrângere în campionat;
  • Pariurile pauză/final de tipul Barcelona/Barcelona sau Real/Real au funcționat doar de trei ori în ultimele 13 dueluri El Clasico;
  • Vinicius Junior a înscris în trei din ultimele patru partide ale madrilenilor, Zidane punându-și mari speranțe în acesta pe Camp Nou.
  • Barcelona a câștigat doar unu din ultimele cinci dueluri cu madrilenii, asta chiar dacă au înscris primul gol în patru din aceste cinci partide.
  • Barcelona a încasat peste 2,5 cartonașe galbene în 5 din ultimele 6 partide cu Real de acasă; 
  • Barcelona are 72 de victorii în campionat în fața Realului, iar Realul 73. Echipa blau-grana ar putea egala acest duel. 

Ultimele pariuri Barca vs Real Meciuri La Liga

  • De la Unibet avem pariu pe legendarul Messi ca fiind primul marcator. Cota este extraterestră: 4,70;
  • Tot de la Unibet merge să jucăm și pe un gol înscris de Vinicius Junior în orice moment al jocului. Aici e vorba de o cotă fantastică de 4,40;
  • Alege victoria în 90 de minute a gazdelor în Barcelona Real Madrid. Cota este 2,10, deloc rău pentru biletul zilei ! De la Winmasters!
  • Un gol în orice moment al lui Ansu Fati, noua stea de pe Nou Camp, are o cotă excelentă de 2,75, de la același operator.

Rămâneți conectați cu BETuri pentru meciul anul în fotbalul din Spania, meciul care vă dă ora exactă din fotbal. Și dacă nu aveți încă un cont deschis la o casă de pariuri online, puteți face asta direct de pe site-ul nostru!