Biletul zilei: Real Madrid vs PSG

Recomandarea noastră: 1

biletul zilei
Real Madrid - PSG
1
2.30
X
3.75
2
3.10

Șocul optimilor de finală este, așa cum știm cu toții, întâlnirea dintre Real Madrid și Paris Saint Germain. Vedetele ce vor fi astăzi pe gazonul stadionului Santiago Bernabeu ne vor face să nu ne luăm atenția de pe micul ecran. Real Madrid va dori să își păstreze încă o dată trofeul, în timp ce parizienii visează că vor fi ei de această dată cei care vor ridicata deasupra capului marele trofeu. Jucătorii de geniu ce alcătuiesc ambele formații ne vor prezenta un spectacol pe care îl vom uita foarte greu. Pronosticul pentru biletul zilei este că se vor marca multe goluri dar pentru a afla ce echipă credem noi că va câștiga, trebuie să citiți acest articol.

Real Madrid nu treversează un sezon așa cum își doreau. În La Liga nu mai au șanse la titlu decât teoretice, astfel că se vor putea concentra pe UEFA Champions League. Pentru echipa Los Blancos este foarte important că în această seară poate alinia cel mai bun prim 11 și nici un jucător important nu este indisponibil. Madrilenii au terminat doar pe doi o grupă câștigată de Tottenham și din care au mai făcut parte Dortmund și Apoel. Experiența este de partea spaniolilor care nici anul trecut nu au făcut o primă parte a sezonului foarte bună și apoi aveau să câștige trofeul. Pronosticul pentru biletul zilei va merge pe o victorie a celor de la Real Madrid dar vă recomandăm să nu mizați o sumă prea mare.

PSG va încerca să ajungă în sferturile de finală la capătul meciului retur ce se va disputa la Paris. Pentru Neymar și compania va fi un joc foarte greu deoarece nu este ușor să te impui pe Santiago Bernabeu. Un lucru foarte important pentru francezi este acela că Edison Cavani este refăcut și va putea evolua în această seară. Așa cum îl știm pe Unay Emery va încerca să se închidă în defensivă și apoi să lovească cu tripleta, Mbappe, Neymar, Cavani. PSG a câștigat grupa din care au mai făcut parte Bayern, Anderlecht și Celtic. Chiar dacă oaspeții de astăzi au șase victorii în ultimele șase meciuri disputate în toate competițiile, acum se anunță o dublă foarte greu în care doar cele mai mici detalii vor face diferența. Pariază și câștigă alături de noi cu biletul zilei în fiecare zi. Biletul zilei este câștigător doar dacă ți cont de sfaturile oferite de echipa noastră.